Radiografie

Eram pe cale sa public un text în care pusesem toată revolta şi toată furia pe care le simțeam față de lucrurile astea care se întâmplă peste tot. Era un text în care spuneam cum am fost sfătuită să mă adaptez societății şi să profit de fiecare cunoştință pe care o am, ca să-mi îndeplinesc visele. repulsia o aveam doar la gândul că există oameni care se prostituează în halul ăsta. Că am câteva exemple clare în minte, cum unele ajung să facă jurnalism pentru că devin iubitele unor producători/redactori-şefi. Era un text destul de bun, până şi mie mi-a făcut plăcere să-l citesc. Amuzant şi creativ. Dar l-am şters.
Şi am şters minune de text, inspirațional, că era încărcat cu ură. Atâta ură, încât mă apăsa. Mă sufoca. Am hotărât aşa, de una singură, că o să mă concentrez doar pe lucrurile care îmi eliberează gândurile şi sufletul. Am putea cu toții să ne gândim la uriaşa şansa de a exista într-un anumit punct pe glob şi la lucrurile mărețe de care suntem capabili. Nu ştiu cu exactitate care mi-e traiectoria spre măreție şi ce vrea destinația asta să fie, în ultimă instanță.
Îmi voi respecta şi cel mai sfânt principiu: să nu calc pe cadavre pentru fericirea mea. De asemenea, să nu fiu ce urăsc cel mai mult: o profitoare, o materialistă. Sigur, e scurtătura cea mai sigură, dar de ce să nu merg pe un drum care poate fi copleşitor de frumos? Măcar voi fi împăcată cu mine, fără remuşcări care să nu-mi dea liniştea necesară somnului. Mă voi bucura că fiecare alegere făcută nu are un interes ascuns.
Suntem doar praf de stele...

on the road

rise up this morning/ smiled with the rising sun/ three little birds/ pitched by my doorstep/ singing sweet songs/ of melodies pure and true/ sayin' this is my message to you-uh-uh... 
- De ce are alea pe cap? o întreabă un copilaş pe mama lui.
- Alea sunt căşti, probabil ascultă muzică, îi răspunde mama cu un zâmbet larg pe faţă.
- Da' ce ascultă?
- Nu ştiu, muzică.
- Pot să ascult şi eu?
- Nu, sunt prea mari căştile pentru tine, tu ai nevoie de căşti micuţe.
Se opreşte cu privirea pe mine şi mă scanează. Copilaşul are nişte ochi negri în care-i pot citi uimirea şi curiozitatea.
- Sunt aşa de colorate, mami.
- Am văzut.
- Dar, vreau şi eu să ascult. Şi fetele nu vin la băieţi, aşa-i?
- Nu, băieţii merg la fete.
- Da, fetele merg doar la fete. Ar trebui să mergem noi, băieţii. Şi trebuie să ne purtăm frumos, nu? Că ele sunt fete şi nu-i bine să te porţi urât cu ele. De ce s-a ridicat de pe scaun?
- Poate că se dă jos aici.
- Da' de ce?
- Păi şi noi tot aici ne dăm jos.
- Şi mergem cu ea?
- Nu, noi mergem acasă.
- Păi şi ea nu merge acasă?
- Ba da, doar că la casa ei.
Zâmbesc şi-i fac copilului cu ochiu'. Ne dăm jos din microbuz şi ne uităm unul după celălalt. Parcă îmi pare rău că a trebuit să ne dăm jos. Îmi ajustam căştile şi-l lăsam să asculte. Făceam o excepţie şi eu, ca fata, mergeam la drăguţelul ăsta de băiat. Îmi pun căştile pe urechi şi-mi continui drumul...
Don't worry/ about a thing/ cuz every little thing is gonna be alright/  don't worry/ about a thing...

fe-ri-ci-re! FERICIRE!

Vine Ada în Timi şi o să-l văd pe Quijote!!! Am aşteptat atââââââta timp clipa asta! De dimineaţă am fost întrebată ce mi se pare mie atât de interesant la Ada, care sunt melodiile preferate de la ea, dar, mai ales, de ce îmi place. În mod normal, m-aş fi simţit atacată de astfel de atitutdine şi întrebări, însă, nu a fost aşa. Am încercat să aleg vreo câteva desene animate, în jur de vreo 5-6 şi să explic ce mi se pare interesantă. Nu am putut da o explicaţie de ce îmi place aşa de tare. Poate că nu e ca restul... poate pentru că am reuşit oarecum să ajung să îi vorbesc. Data trecută când a fost în Timişoara, adică pe 1 aprilie a.c., mi-a spus să o trag de mânecă, pentru că ea uită. Iar acum, mi-a reamintit să fac lucrul ăsta. Şi-l voi face. Prima oară când am văzut-o/auzit-o/ascultat-o live, nu am îndrăznit să fac asta. De atunci nici nu am prea mai deranjat-o cu mesaje, că mi-era ruşine că nu făcusem ce-mi spusese ea. Acum, o voi face. Pot să crăp de ruşine, nu o să-mi pese, trebuie să o întâlnesc. E specială, diferită, Ada e altceva!!!
Se bucură cineva când i se spune "noapte bună"? Eu, da. Mă bucur când mă salută cineva. Mă bucur mereu. Mă bucur când mi se cere ceva, da' mai ales când mi se mulţumeşte. În seara asta am povestit cu cineva, pe net, că deh, acolo-mi duc traiu', iar Cineva ieşise de pe marele nostru Internet, după ce de aproximativ jumătate de oră nu-mi mai spusese nimic. Mi-am zis: na, uite şi la ăsta, o ieşit aşa. Nici nu a salutat. După care mă trezesc cu o căsuţă YM: Nopate bună! De la Cineva. A fost minunaaaaat! Îmi doream tare mult să mi se spună noapte bună. Mulţumesc, Cineva-ule!!! Asta a fost minunea mea de 11.11.2011. Şi pe urmă, a mai venit un noapte bună, de la o altă persoană dragă mie. Toate persoanele mi-s dragi!
Am făcut-o pe buni cunoscută anului de la Jurna şi profului meu preferat. E matrioşca mea verde de la chei. Ne-a pus profu' să facem o descriere a unei persoane apropiate. Pur şi simplu nu m-am putut gândi la altcineva. Şi am încercat să o descriu pe buni. Şi am descris-o cum trebuie, iar în momentul în care a început profu' să citească ce am scris eu acolo, cu scopul de a transforma descrierea într-un portret, simţeam că mă năpădesc lacrimile. A observat, cred, pentru că a încercat să-mi spună că i-a plăcut ce am scris, iar tot ce spune el nu e altceva decât crititcă pozitivă, constructivă. Îs puţin prea fericită! Mi-e bine, oarecum.
Cred că voi porni din loc... o să încep să fiu, din nou utilă, cuiva, cât mai curând. Eu încep marţea. În redacţie! :D

declaraţie pe propria-mi răspundere.

Toată lumea ştie despre tine. Fără să vreau, i-am povestit... ei, lumii. Ai laic iu. Prietenii mei sunt siguri că avem o legătură specială şi că într-o zi o să am eu curaj. Să ceva. Şi azi am vorbit despre tine. Tot fără să vreau. Ai intrat în discuţie şi punct. Pun pariu că, în momentul în care o să povestim doar noi, mă voi fâstâci. Of, de-ar fi aşa uşor. Adică, în teorie, e foarte simplu. Păcat că nu mă pricep în aplicarea ei. Ştiu toată teoria aia pe de rost.    Ai putea să mă ajuţi cumva, doar că... lasă. Poate e ok să nu trasăm legătura aia specială prea curând. O lăsăm aşa? Doar să visez până nu mai pot? E mai simplu. Cum am mai zis, într-o postare anterioară, în lumea mea, lucrurile-s faine şi simple. Utopică. E fenomenal acolo. Ar fi frumos să pot acumula experienţă şi în lumea ta, dar nu am curaj. Voi avea. Sau nu. Am avut deja. Mai trebuie să te prinzi şi să faci şi tu ceva. să apari în faţa uşii sau... Nu! Să nu ai. Mă întreb ce culori există acolo, la tine. În lumea ta. Ai verde? Dacă nu ai, nu e ok. Dacă, în schimb, există sub o altă denumire, e totul în regulă. Ce denumire are verdele? O să zâmbesc mereu cu tine. De fapt, vom râde în hohote! Aşa ar fi, dacă cineva ar avea curaj. Vom povesti câte-n lună şi-n stele..  o să fie minunat! O să atingem subiecte din toate sferele vieţii. Va fi superb... Dar nu sunt vitează. Îmi lipseşte acel ceva... Dacă îndrăzneşti... Oricum petrecem timp împreună. Asta a fost o declaraţie sinceră. Ştii că aproape toţi cunoscuţii mă întreabă dacă am încercat? Fără să le zic că aş avea de gând asta... E atât de evident totul... Şi mi se pare că toţi afişează asta. Îmi sare în ochi. Sunt lucruri pe care le văd pe stradă şi fac analogia între acel obiect şi prezenţa ta. O să înnebunesc. Dar, e o declaraţie sinceră pe care ai libertatea să o procesezi... sau nu.

am idei preconcepute.

Ideile preconcepute mă ajută. De cele mai multe ori. Zic asta, pentru că în mintea mea, un concert de rap, hip-hop, de obicei, nu sună prea bine. Exemplu: BUG Mafia. Ok, am zis hip-hop, îmi cer scuze că am jignit întregul gen, incluzând numele, mai devreme menţionat, în acest sortiment muzical. Da, ăştia nu sună prea bine live. Şi rapul, de care ştiam eu, nu îmi place nicicum. Dar, am descoperit în această extraordinară vară, că îmi place un anumit nene din branşa asta. Prestează sub pseudonimul "raku". Îl ştiam datorită Paraziţilor, ce-i drept,   pe urmă a făcut ceva treabă cu un tip în Zale, iar acum e pe cont propriu. Ombladon e omul meu preferat de pe Pământ, după cum cred că ştie jumate de planetă. Aşa că am adoptat instantaneu piesa "căutând", pe care el e colaboratorul lui Raku (nu-i ştiu numele tipului şi mor de ciudă). Puţin dubstep, versurile vin ca din mitralieră, rime interesante. Mi-a plăcut foarte mult. În decursul verii, după cum spuneam, după ce am făcut cunoştinţă cu melodia asta, şi după ce am învăţat-o pe de rost, am fost educată cu privire la Raku. A ajuns să-mi placă tare mult, drept pentru care, în momentul în care am auzit că are concert în Timişoara, ştiam că nu-mi voi face planuri care să se poată suprapună. Voiam să-l aud live, deşi mă gândeam că nu voi fi megamulţumită de prestaţia distinsului domn. Dacă se încurca? Dacă uita versuri? mai ales că are multe şi le dă cam... la un nivel destul de înalt... Interesant e că are piese fără pic de înjurătură, practic, Raku, e o gură de aer curat, o oază în mijlocul deşertului - şi multe alte clişee, care nu-mi vin în minte -, în muzica asta. Vine cu mesaj puternic, cuvinte demne de căutat în DEX, beat-uri faine. Ca să sintetizez, e grozav! Nu ştiam la ce să mă aştept, după cum spuneam. Mă gândeam că lasă publicu' să cânte şi el să zică doar: yeah, yeah. Deşi nu pare a fi artist de genu' ăsta. Anyhow, am ajuns în local (Setup), am stagnat pe acolo, până când, la ora 1, a venit în faţa noastră. A început frumos, cu o improvizaţie, ajutat de DJ Limun. Am întrebat pe cineva cum se numea piesa, că-mi plăcea, la care răspunsul a fost: e doar o improvizaţie, nu e o piesă. Super! M-am făcut de minune... Mi-a plăcut atâââât de tare. Sincer, aş merge la toate concertele Raku, dacă aş putea. Pur şi simplu e genial omu'. Îmi pare rău că nu am dovezi, dar singura lui rugăminte, înainte de două ore de spectacol, a fost: fără poze sau filmări ale evenimentului. Am înţeles că are o mare problemă cu asta. Dar, a fost ok. El spune că nu vrea să-şi promoveze propria-i persoană, ci muzica şi mesajul lui. Mi-a plăcut asta. Deşi, iniţial, am crezut că e doar o fiţă. Dar, mi se pare corect. În fine. Vreau să-i cumpăr muzica, vreau să-l mai ascult. Acum, am în cap o melodie, a lui, evident, care se numeşte "tu schimbarea". E cam super.

fericiiiiirrrrreeeeee!

Am picioarele reci tot anul. Mereu am picioarele reci, cu excepţia zilelor când ies din sala de sport. Sau atunci când mă megagrăbesc. Dar, în rest, tot timpul am picioarele reci. Însă, niciodată nu mă bucur aşa de tare că le am. Reci. Astăzi, am rescos pilota, că-mi era frig. De dimineaţa de la 10. Am ieşit afară şi bătea vântu'. Şi mirosea frumos. Nuci verzi zdrobite, struguri aproximativ copţi, degete înverzite şi nori gri. Ah, plus mirosul frumos! Plus că luni o să merg la liceu. Am auzit că doamna toamna e prin apropiere. Vine toamna, daaaaa!!! Îmi place anotimpu' ăsta de mor odată cu frunzele copacilor! 

Mă simt un copil înfofolit, asta înseamnă confortabil, în limbajul meu.