Precum în cer, aşa şi pe fb

Nu o să-i înțeleg niciodată pe cei fac abuz de rețelele de socializare. Nu mă refer la ăia care țin cu tot sufletul  să facă ştiute toate mişcările pe care le fac, toate stările pe care le au de-a lungul zilei. Nu la ăştia, ci la cei care  transced spațiul, fie el şi virtual, şi îşi pun status-uri de genul:  nu o să te uit niciodată, pentru mine rămâi mereu cel mai bun, dumnezeu să te odihnească, etcetera, etcetera.
De ce trebuie să facă asta? Adică aş mai înțelege dacă cineva ar scrie: răposatul a fost cel mai minunat om din viața mea, dar să i te adresezi direct fostului om pe fb, ca şi când ar putea el citi ce gânduri îți mai trec prin cap cu privire la el e absolut inutil. Nu numai inutil da' pe alocuri, amuzant. Pentru mine e puțin amuzant. Mi-l şi imaginez pe omul ăla mort, plutind undeva prin rai sau iad şi indiferent de locul unde s-ar afla, ar avea acces la net, implicit fb, şi când se mai plictiseşte în eternitatea lui, mai verifică din când în când activitatea oamenilor dragi pe care i-a lăsat pe pământ. Dacă e în rai, blană are acces la orice şi poate să facă chiaaar de toate. Aşa că mai şade pe net şi îşi scrijeleşte pe față un zâmbet când vede că unii din ei îşi schimbă starea în "feeling lost" şi un status aducător de lacrimi. Dacă e în iad, la fel, într-o pauză de la cazane, intră pe net, că deh, internetul e unealta diavolului.
Bine, ar mai fi şi purgatoriul. Stau mai mulți oameni într-o sală mare de aşteptare, îşi aşteaptă sentința şi destinația finală. Între timp, din camera de deliberare, iese un funcționar cu veşti: va mai dura puțin până la anunțarea verdictelor, jurații încă se mai consultă; în altă ordine de idei, puteți accesa internetul, avem wifi, parola e one.way.or.another. aveți la dispoziție 7 ani pământeni. V-aş sugera totuşi să luați în calcul toate faptele făcute în timpul vieții dumneavoastră, să puteți depune ulterior o contestație.
Şi ăia normal că verifică ce se mai întâmplă acasă la ei. Poate citirea statusurilor familiilor lor îi determină să îşi revadă timpul petrecut ca om, diferit.
Asta presupunând că scriitorii facebookieni sunt creştini sau ceva. Mă întreb cum a decurs trecerea de la scris pe coroane "nu te vom uita" la "nu te voi uita niciodată... feeling alone :( ". Adică, unde e veriga lipsă? Să fie oare rugăciunea în ceva lăcaş sau lumânarea aprinsă în amintirea decedatului? Posibil. Dar nu pricep de ce a trebuit o actualizare a acestora în rugăciuni şi lumânări aprinse online...

Care e rostul, până la urmă? Nu îți apare după publicarea mesajului "seen at 4:20" pentru că cei ce nu mai sunt aici, nu mai au forma asta. Sau dacă o au, nu cred că pot butona. Sau răspunde. Sau accesa netul. Cred că acolo - sus, jos sau în aşteptare - au ceva mult mai tare decât internetul. Nu cred că se poate comunica prin aceleaşi unde prin care o facem noi, cei rămaşi. Şi chiar dacă ar fi, presupun că ar fi alte lucruri care îi preocupă pe cei pierduți, cum ar fi căutarea şi aflarea răspunsurilor pe care le-au dorit de atâta vreme. Nu au ei timp să stea aiurea pe net. Pune-te în locul lor, dacă pot spune aşa, tu ai sta pe net dacă ai fi în rai, iad sau purgatoriu? Dacă eşti în rai, pfuiuiuiui, câte poți face... în iad eşti cam reținut la muncile diavoleşti, că aşa trebuie. Iar în purgatoriu, cu toate că funcționarul ăla ți-a dat net, parolă şi mână liberă... it's a trap!!! Nu uita că ți-a sugerat să îți recalculezi viața în aşteptarea verdictului. Te-ar putea costa veşnicia. De aia există unele fenomene stranii, că ăia ce şi-au pierdut timpul pe net în camera de aşteptare, au fost distraşi din cauza netului. Şi atunci se întorc să îi certe pe ăştia care au uitat cum se spune o rugăciune. 

Cât despre cei vii, cărora le este dedicat textul, ei bine, cred că pot fi catalogați ca attention whores. Să vadă tot www-ul că ei suferă. Bineînțeles, mai târziu, îndurerații vor să arate ce fel de sărbători au avut, în cel club dezmățat au ajuns de revel, câtă bogăție se află în sufletele şi pe mesele lor. Dar ei tot alone şi lost se simt. Aia e. Noi să fim sănătoşi!

declaraţie pe propria-mi răspundere.

Toată lumea ştie despre tine. Fără să vreau, i-am povestit... ei, lumii. Ai laic iu. Prietenii mei sunt siguri că avem o legătură specială şi că într-o zi o să am eu curaj. Să ceva. Şi azi am vorbit despre tine. Tot fără să vreau. Ai intrat în discuţie şi punct. Pun pariu că, în momentul în care o să povestim doar noi, mă voi fâstâci. Of, de-ar fi aşa uşor. Adică, în teorie, e foarte simplu. Păcat că nu mă pricep în aplicarea ei. Ştiu toată teoria aia pe de rost.    Ai putea să mă ajuţi cumva, doar că... lasă. Poate e ok să nu trasăm legătura aia specială prea curând. O lăsăm aşa? Doar să visez până nu mai pot? E mai simplu. Cum am mai zis, într-o postare anterioară, în lumea mea, lucrurile-s faine şi simple. Utopică. E fenomenal acolo. Ar fi frumos să pot acumula experienţă şi în lumea ta, dar nu am curaj. Voi avea. Sau nu. Am avut deja. Mai trebuie să te prinzi şi să faci şi tu ceva. să apari în faţa uşii sau... Nu! Să nu ai. Mă întreb ce culori există acolo, la tine. În lumea ta. Ai verde? Dacă nu ai, nu e ok. Dacă, în schimb, există sub o altă denumire, e totul în regulă. Ce denumire are verdele? O să zâmbesc mereu cu tine. De fapt, vom râde în hohote! Aşa ar fi, dacă cineva ar avea curaj. Vom povesti câte-n lună şi-n stele..  o să fie minunat! O să atingem subiecte din toate sferele vieţii. Va fi superb... Dar nu sunt vitează. Îmi lipseşte acel ceva... Dacă îndrăzneşti... Oricum petrecem timp împreună. Asta a fost o declaraţie sinceră. Ştii că aproape toţi cunoscuţii mă întreabă dacă am încercat? Fără să le zic că aş avea de gând asta... E atât de evident totul... Şi mi se pare că toţi afişează asta. Îmi sare în ochi. Sunt lucruri pe care le văd pe stradă şi fac analogia între acel obiect şi prezenţa ta. O să înnebunesc. Dar, e o declaraţie sinceră pe care ai libertatea să o procesezi... sau nu.

100

Draga de Pikchiu mi-a trimis o cărticică grozavă zilele astea. O cărticică ce-mi va schimba viaţa, dacă o voi asculta... sper să mi-o schimbe. nu zic că nu am tot ce mi-am dorit vreodată, adică muzică în căşti şi oameni minunaţi în jur şi linişte şi multe lucruri ce mă fac să zâmbesc, dar sper să fiu foarte bună în tot ce fac. asta vreau. vreau să ating un nivel destul de înalt, vreau să nu îi dezamăgesc pe ai mei, vreau să aflu mai multe, vreau să învăţ multe.

Cărticica e "The Secret - învăţături zilnice" de Rhonda Byrne şi are câte un sfat sau o îndrumare sau doar o învăţătură, iar pentru ziua de azi sfatul e: scrie pe o foaie de hârtie 100 de motive pentru care eşti recunoscător şi încearcă şi să simţi starea de recunoştinţă. Asta am făcut. acum. mă simt mai bine. nu ştiu dacă va trebui să fac asta zilnic, dar, a fost complicat. 100 e destul de mult. şi 10 e mult. dar, a fost ok. mâine e miercuri şi nu ştiu ce mă aşteaptă. voi vedea mâine...

mulţam pikchiu! mă voi revanşa >:D<