3!!! în blogu' meu... Cea mai frumoasă zi

Se întâmplă ca o melodie ce îmi place mie mult să se găsească şi e ascultabilă în multe variante. Cântată de diverşi artişti autohtoni. Piesa e destul de veche, dar frumoasă. Nu rezonez cu ea deloc. Doar că mereu lungesc, vreau să devină o eternitate cele mai frumoase clipe. Cumva mă port şi aiurea, încerc să îndepărtez persoanele ce-mi pot oferi fericire, le îndepărtez, dar doar atunci când ştiu că eu trebuie să plec. Nu pot pleca fără să nu mă port aşa. Ăsta e felul meu. Nu-mi place să mă conducă la gară. O să mă vadă murind încet-încet. Nu e în regulă. Iar am reuşit minunata performanţă de a mă îndepărta de subiect. O piesă interpretată şi reinterpretată, Alexandru Andrieş, Byron şi Omul cu şobolani.

1. Le original, Cea mai frumoasă zi



2. Varianta mea preferată, Alexandru Andrieş + byron



3. şi a treia, varianta celor de la OCS

almost the end.

O oră întârziere are trenu’. Stau în mijlocul câmpului. Tot trenul staţionează, cu tot cu noi. Ochii-mi sunt umezi. Am tot făcut curat, am spălat cristalinul cu secreţia aia din glandă lacrimală. Plâng întruna. Că am plecat, că e acolo – în timp ce eu îs în mijlocul câmpului, că urlă mama la mine de-mi strică difuzoru’ telefonului, că nu-mi pot controla emoţiile, că mi-e sete, că nu am avut timp suficient şi am alergat de nebună după tramvai, că mor de sete, că nu am avut suficienţi bani de bilet, că mor de sete, că a trebuit să îmi dea o tanti nişte bani ca să pot urca în tren în regulă, că mor de sete, că mă dor mâinile, că urlă mama, că nu mă pot controla, că ei vor ieşi în seara asta, că eu îs în mijlocul câmpului, că nu-i aud vocea, că mor de sete, că nu-i mai văd ochii şi zâmbetul lui minunat, că mor de sete, că nu pot să-l ating, că nu mai am nimic şi că mor de sete.

Da. Nu mai am nimic, nici vlagă, nici suflet, nici inimă-n mine. Mai am o carte, un portofel mai-mult-decât-gol, un rucsac, două genţi pline şi grele, o oră şi douăzeci de minute întârziere, mai am un gust amar şi buzele crăpate. Şi urletele mamei. Şi atât. Vreau apă la 1,1 litri şi de ea ataşată persoana mea preferată.

Şi o apă cu bule...

My only concern is that I'm leaving you here. My soul, my everything. It hurts when I think about the fact that for two months I won't be able to see you. I have to wait all this time. My heart stops beating and starts bleeding when you walk away and i know that I'm going to spend just some hours away from you. How I am gonna resist without you all this time? How I am gonna be able to smile when you're not there, to hear your amazing voice that makes me tremble? Is it possible to lose you when I finally found you? I can only hope that you'll be here when I'm back. You make me feel so good! I heart you!

tri li li lililili, la la lalala, la la lalalala!

Am mai povestit eu, oare, cum mă voi îmbogăți? Pentru că se va întâmpla. Nu știu cât de curând, dar lucrurile se mișcă. Și o să văd lumea, lumea-ntreagă! Sper să am şi însoţitor. Adică, să nu se îndoiască de calităţile şi talentul meu, ambele incomesurabile. Desigur, modestia nu-mi lipseşte. Ăsta da clişeu. Irelevant. Vreau să spun cum mă îmbogăţesc. Înainte de a fi o jurnalistă serioasă, care o să facă reportaje din întreaga lume şi o să stea de vorbă cu artişti importanţi, bineînţeles că o să fiu implicată şi în partea cu politica. Duamne, câte mai vreau să fac pe partea asta cu jurnalismul. Dar, înainte de toate, pun pe picioare o afacere. O să mă îmbogăţesc din făcut brăţări. Mai am un pic şi mă cred. O să-mi iau crush-u' cu mine prin lume şi o să vedem cele mai faine locuri evăr. Aş vrea să merg în Irlanda şi Islanda. Şi Finlanda, Norvegia, Danemarca, Olanda şi... oh, nu mai ştiu. Ulterior, din imensa avere pe care o voi deţine, îmi voi achiziţiona o insulă. Dac-aş avea... o insulă...  O insulă frumoasă în Grecia. Că tot sunt la reduceri acuma. Mai aştept să scadă preţurile.
Va fi minunat, pur şi simplu, minunat!
[Mă dor ochii. Mă dor, mi-e somn, dar nu pot să dorm. Mâine, adică azi voi bea una din cele mai super cafele evăr. Sunt nerăbdătoare. Nu vreau să dorm, că mă ia frica. Nu-mi place liniştea noaptea.]
Am câteva comenzi, dijea. Totul merge pe comandă. Offf, va fi minunat. Abia aştept să-mi cumpăr o cărticică minunată după prima recoltă. Şmaf, am mai omorât un ţânţar. Da, sunt criminală în serie, zburd după ei, la 03:00 a.m. Se duc cele mai puternice bătălii aici, pe strada Ofcea, undeva în Timişoara. Nu mă pot concentra la brăţări... By the way, brăţeăile se pot vedea pe facebook-ul meu. Cine nu are... să-şi facă. Vorba profesorului meu preferat, care, din păcate, semestrul ăsta nu mi-a mai predat nimic. O să iau o pauză de două săptămâni, merg acasă, o să-mi doresc să fiu în Timi, că deh, acum am un motiv superserios. Şi înainte aveam, dar acuuum... Ai, ai, ai, puerrrto Rico! Aşa, stau două săptămâni, după care altele două prin Bucureşti! O să merg la TVR şi o să mă văd cu nişte oameni faini. Cel mai super e că merg cu oameni şi mai faini. Duamne... o să mă distrez. Finally the herbs come around!

3!!! în blogu' meu: Mihai Mărgineanu

E sesiune încă. Pentru mine. Ceea ce înseamnă că în loc să învăţ, tot îmi caut alte activităţi. Am găsit ceva lângă borncănelul gol de optimism. Am găsit un CD. Unul al lui Mărgineanu. Ştiu că l-am cumpărat, cândva, când am mers spre casă. Acum mai bine de o lună. Irelevant. Chiar în momentele în care ar trebui să contemplu la definirea semiologiei şi analiza sensului, la semnificant şi semnificat, la polisemie şi exprimarea conversaţională, la modelul lui Ferdinand de Saussure, dar şi la modelul mixt al semnului, teoretizat de Charles S. Peirce, fix atunci mi-a dat prin cap să ascult CD-ul. Şi, binînţeles, am citit şi coperţile, am avut timp să-mi aleg preferatele, am aşteptat să se trezească lumea, iar acum vreau să împărtăşesc.
Albumul se numeşte Zartiza şi îmi place mult. Desigur că am ceva preferate. Le pun aicişa, că le-am găsit şi pe le net, ulterior.

1. Preferata mea, Pat vernil. E o piesă dedicată iubitei sale.



2. Foc stingher, piesă cu descrierea asta: "este cântecul pentru Ea, care a plecat mult prea repede şi dintr-o dată, fără să apuc să-i zic că o iubesc şi să-i cer iertare pentru cele fără de voie. După ce şi-a lăsat băieţii singuri şi în derivă, de acolo de sus, a făcut totul posibil. Sunt sigur că acum ne priveşte zâmbind, mândră de mine şi Ovidiu. Cine este Ovidiu? E fratele meu!"



3. Iar cea de-a treia are un refren pe versurile lui Coşbuc. George Coşbuc. Lupanar

Tu pe unde ai umblat?

O rază de soare îşi face loc printre ramurile verzi. Păşesc pe aleea conturată cu flori şi ajung lângă fântâna de tip minilac, plină cu peştişori portocalii. Acolo mă întind pe hamacul dintre cei doi copaci mari ai grădinii mele. Am o limonadă rece pe o masă improvizată, un fost copac sprijină paharul ce transpiră. Păsărelele ciripesc necontenit. Verdele copacilor şi albastrul cerului se intercalează din când în când. O adiere uşoară face ca frunzele să se joace cu norişorii de pe cer câteva secunde. Mă întorc pe aceeaşi cărăruie centrată de o linie fină de flori, în bucătărie. Din bucătăria mea ajungi în grădină. Nu mai ştiu de ce m-am întors. Prin fereastra încadrată de nişte perdele albe cu bulinuţe roşii, legate cu o fundă roşie, priveliştea e verde. Un miros de vară mediteraneană mă cheamă din nou afară. În hamacul meu. Unde e linişte şi verde. Asta îmi inspiră un simplu zâmbet.