Sâmbătă, 30 octombrie, o zi care părea să fie una din cele mai plictisitoare zile ever. Sau cel puţin, de când stau aici, în Timişoara. Trebuia să mă viziteze bunicu-miu, dar nu a mai venit, nu ştiu de ce s-a răzgândit. Deci era o zi în care chiar nu aveam nimic de făcut. Noroc că, totuşi, se întâmpla ceva în Timişoara, şi anume, o lansare de carte, una tare frumoasă, care se numeşte Playlist. Semnată Mihnea Blidariu.
A fost o lansare ok, cu o invitaţie la concertul care urma, în aceeaşi seară, concert la care plănuiam să merg, doar că, din nou, nu eram prea sigură. Mai ales că nu voia nimeni să vină la acel concert. Da' ţinând cont că m-am distrat foarte fain la concertul Kumm, la care am fost singură, am zis că merg şi la ăsta, tot singură. Nu ştiu cum de s-a hotărât Bubu, până la urmă să vină cu mine, mai ales că nu ne-am certat, mai bine zis, reproşat nimic în ziua aia. În club, mare aglomeraţie, chiar foarte mare, spaţiu mic, membrii trupei înghesuiţi şi ei şi toată lumea se uita ciudat la noi, iar pe parcursu concertului, am avut impresia că nu stăteam unde trebuie. Un concert foarte fain, în timpu' căruia am băut două sticle de... "Pepsi". Jumate. În club, după ce că erai întâmpinat de lume drăguţă, pentru că e un club, la urma urmei, de motociclişti, erai, de asemenea, întâmpinat şi de mirosuri colorate... diverse culori... deschise sau nu. Concertul a început undeva pe la 11, iar la ora 1 am fost acasă. A ţinut ceva.
În sfârşit îmi place Timişoara. Adică, Timişoara oricum îmi place, iubesc clădirile de aici, oamenii, care sunt atât de drăguţi, însă mă plictiseam tare mult. Mergeam la cursuri şi veneam acasă, unde faceam curat sau orice altceva în afară de ieşit. Şi cam la asta se rezuma, până acum ceva seri, viaţa mea de studentă. Viaţa de student, a prins contur în ziua balului Uvt, care după mine, nu a fost cine ştie ce, doar că invitaţi la bal, au fost Paraziţii. Asta se întâmpla miercuri seara. A venit la noi o tipa, şi ea tare drăguţă, şi am mai mers cu încă doi baieţi de la universitatea de lângă uvt. Mă rog, nu am văzut nicăieri mai multe piţipoance la un loc decît la balu’ ăsta. Dar mă linişteam şi încercam să mă consolez gândindu-mă la faptul că urmau pe scenă Paraziţii. A fost multă lume. Fiţe şi figuri. Se explică ţinând cont că balul se ţinea într-un club de fiţe şi figuri. Asta a fost miercuri seara.
Plănuiam de ceva timp să merg la un concert, într-un club, în care, mă rugam, să nu văd vreo piţipoancă. Şi, din nou, rugăciunile mi-au fost ascultate. Concertul, avea loc joi seara, adică, a doua zi după bal. Nu eram foarte sigură că mă mai duc la concert, un concert Kumm, pentru că nu aveam cu cine şi parcă nici nu aveam chef. Dar mă gîndeam că deja anunţasem ceva lume că merg şi m-aş fi simţit tare aiurea dacă era numai gura de mine. Aşa că mi-am asumat riscu de a fi jefuită pe străduţele drăguţe din Timişoara, nu că aş fi avut eu mulţi bani în seara aia la mine, şi am pornit singură spre club. Club numit Bunker. Am ajuns acolo, evident, mult mai devreme, şi nu ştiam ce să fac: să intru sau nu. Nu ştiu de ce, dar simţeam că mor de ruşine. Şi tot aşteptam eu să se întâmple ceva, ceea ce s-a şi întâmplat, şi am intrat. Bunkeru’ e un club fain. M-am dus acolo ca să scap de impresia lăsată de Heaven, clubul de miercuri seara,şi nu aveam nicio aşteptare de la trupa ce urma să concerteze joi seara, şi anume Kumm. Nici nu am fost curioasă să-i caut pe youtube, să văd kumm decurge un concert specific Kumm. Ştiam vreo 2, 3 piese de la Kumm. Dar era altceva, totuşi. Kumm în Bunker. Suna promiţător. Sincer, muzica lor m-a impresionat. Nu m-am simţit în viaţa mea aşa de fain şi bine ca la concertul lor. Probabil şi pentru simplul fapt că nu cunosteam pe nimeni de acolo, aşa că mă puteam comporta exact aşa cum muzica celor de la Kumm îmi dicta. Am cunoscut oameni faini în clubu’ ăla. Muzica făcută de ei şi felul în care ei s-a comportat acolo pe scenă, m-au făcutsă uit pentru ceva timp de mine, de tot, pur şi simplu m-am detaşat, şi am putut să fiu eu şi să reacţionez exact aşa cum simţeam că trebuie. A fost un concert fain şi sper să îi mai văd live pe oamenii ăştia. Şi oricât de mare fană Paraziţii sunt eu, trebuie să recunosc că la Kumm m-am simţit muuuuuuuuuuuuult mai bine decât la Paraziţii. Ambele trupe au fost în primă audiţie (live) pentru mine. De asta şi compar. A fost bestial. Lista mea de oameni preferaţi se lărgeşte. Mă bucur că am fost în Bunker, în principiu să-l văd pe Mihai Iordache, cine nu ştie cine e, să caute clipuri cu el pe youtube, şi în felul ăsta am devenit fană Kumm şi Bunker. Aaa, nu cred că am menţionat, dar nu am găsit nicio piţipoancă în Bunker. Cred că nu se pretează ele la cluburi de gen. Să rămână la fiţele şi figurile lor.
Cred că nu-s făcută pentru posibila mea viitoare meserie. Adică profesoara de introducere în ştiinţele sociale, cu toate ca îmi place mult de tot de ea, m-a făcut să-mi dau seama de asta. Într-un fel sau altu'. Nu contează acuma şi cum a reuşit. Îmi pare bine să aflu că-mi va preda vreo 3 ani de acuma înainte. Plus, că mi-am dat seama şi singură de asta (gen, nu-s faăcută pentru asta), în seara asta minunată, când am fost într-o mică vizită a unui fost coleg de liceu al colegei, şi în acelaşi timp, al prietenei mele de când mă ştiu, iar tipu' are o chitară... de fapt, două, dar o avea numai pe cea electrică la el acasă. Mai are una acustică. iar fetele, au insistat mult de tot, la un moment dat faza a devenit penibilă, să cânt la chitară. de fiecare dată când o făceau, la rându-mi, refuzam. Nu am tupeu. Nu am ce-mi trebuie, nu doar ca să activez în meseria asta super interesantă, ci şi în viaţa de zi cu zi. Sunt o cauză pierdută. Trebuie neapărat să re-umplu borcanul cu optimism. Clar.
Azi e o zi specială pentru iubitorii muzicii folk. E ziua lui Alexandru Andrieş. Tare ciudat mi se pare faptul că, eu deşi sunt fană Ada Milea, nu am scris nimic, când a fost ziua ei. Ori nu-mi mai amintesc eu să fi scris. De asemenea, nu am scris nimic, nici pe 4 octombrie, legat de Florian Pittiş. Nici nu voiam. A fost un om, şi l-am pierdut. Să ne bucurăm, totuşi, de cei pe care ii mai avem încă. Ştiu, mulţi adolescenţi nu au auzit de oamenii mai sus menţionaţi, sau dacă au auzit, au rămas doar la stadiul ăla, nu i-au ascultat vreodată, şi încă venerează oameni ca Inna, Anna Lesko, Andreea Bălan sau Bănică sau, mai rău, Monica Columbeanu (ştiu, nu se ocupă cu muzica, da' nu e timpul pierdut). Oricum, nimeni nu vorbeşte de oamenii care mai fac şi muzică bună, din care, cine vrea, cine poate, mai are câte ceva de învăţat. Aşa că, măcar pe net să circule vestea zilelor de naştere, a unor oameni faini. Azi e o zi specială pentru iubitorii muzicii folk. E ziua lui Alexandru Andrieş.
Întrebată fiind de către profesori mei actuali, de ce am ales jurnalismul, am început să mă întreb şi eu asta. În mintea mea e foarte simplă explicaţia, însă când trebuie să spun cu voce tare, mă pierd. Cred că nu am ce trebuie ca să fiu un bun jurnalist. Sau simplu, jurnalist. Mulţi dintre colegi, îşi doresc, ba să fie Mircea Badea, ba să ajungă oarecum celebrii. Nu în cazul tuturor, evident. Eu vreau presă scrisă sau jurnalism online. Altceva nu mă interesează. Sau nu mă mai interesează. Voiam într-un timp radio. Ei bine, m-am răzgândit. Iar. Azi mai adaug încă un om pe lista de oameni preferaţi. Profa de ISS. E ca profa de mate din liceu:) Încă mai am probleme de adaptare, şi eu care credeam că mă adaptez uşor... eee, mi-am dat seama că nu îmi iese la faza cu împrietenitu' cu colegii. Deloc chiar. Da' nu e vina lor, ci a mea. Ştiuuuu, clişeu. Da' aici chiar aşa e. Nu mă pot apropia de ei. Cu toate că suntem la jurnalism şi ar trebui să avem multe în comun. Eu nu găsesc punctele alea. Poate în timp o să-mi fac şi eu prieteni. Cel mai probabil, după ce termin facultatea. Mi-e un pic dor de chitară. Un pic mai mult, ca să fiu mai exactă. Cred că doar chitara îmi lipseşte tare mult. Chitara şi Black. De ai mei, nu prea. Din punctu' ăsta de vedere, sunt foarte ok, nu+mi lipsesc ai mei. Mă gândeam că o să-mi fie greu fără ei. Mai ales fără prieteni. Ok, de prieteni mi-e dor. Nici de brăţărit nu mai am chef. Şi aşa m-aş duce şi eu în weekend acasă... doar că nu pot pleca singură... nu pot să plec fără una din colegele de cameră... care se întâmplă să-mi fie vecină, acolo, la mine. Ziceam că pe blogu' ăsta pun muzică. am şi uitat de muzică.o să încerc totusşi să pun ceva. KUMM. Că tot vin aici. Măcar atât.
prima zi. nasoooaaaală! nu mi-a plăcut. oamenii erau drăguţi cu restul oamenilor speriaţi (eu, gen), dar oamenii speriaţi nu şi-au schimbat "statusul" şi răspundeau doar la întrebările puse de oamenii drăguţi. eu nu m-am simţit bine, pentru că simţeam că nu o să mă integrez vreodată. sunt multe fete. majoritatea chiar se comportă ca nişte fete. mă refer, la faptul că sunt prea... nu ştiu cum să le zic. se îmbracă foarte elegant, pun muuuult accent pe aparenţe. m-am liniştit atâta timp cât am fost singură în minunatul centru:) a doua zi: am avut curs de la 8. adică m-am trezit la 7. am ajuns la curs, şi l-am ascultat pe prof. care e foarte amuzant. seminar la 14.40: nimic. sala era a celor din anul 2. am stagnat prin uvt până mi-a venit rău. dar o tipă tare drăguţă, una din puţinele fete cărora le-am reţinut numele, m-a chemat să merg cu ele. am stat pe nişte băncuţe până să ne înceapă cursul şi am râs de o tipă. pe urmă am ajuns şi la curs. guvernanţă şi comunicare. habar nu am cu ce se ocupă asta. apoi, din nou singură prin universitate, mi-am găsit şi sala, care e de fapt, amfiteatru. am mai stat la un curs şi mi-am dat seama că de fapt m-aş putea, probabil înţelege şi eu bine cu cineva. pe urmă, mai spre seară, ne-au vizitat nişte foşti colegi din ilceu:) şi a fost destul de frumos. drăguţ, chiar. am făcut clătite, de fapt ei, că eu nu mă pricep. a treia zi: mi-am primit carnetu' de stundent. Şi am avut un curs de ISMM. adică: introducere în sistemul mass-media. Cică profu' e tare drastic, cel puţin aşa umblă vorba printre colegele mele. Dar mie, mi s-a părut tare de treabă. Şi amuzant. Şi cinic. Şi ironic. Şi are o grămadă de realizări. Mă rog, acuma, e pe lista mea de oameni preferaţi. După profa de mate, evident:D vineri: un singur seminar. atât. nimic remarcabil. În schimb, m-am plimbat cu Bubu şi m-a dus la Cărtureşti. Loc pe care îl ador de pe acuma. Şi, singura vedetă pe care am văzut-o până acuma aici, a fost una de carton, gen vedetă Otv, am văzut-o pe Magda Ciumac. Mi-ar fi plăcut tare mult să o văd pe Claudia Ieremia sau orice alt actor de aici. Nu s-a întâmplat. Încă. mâine-i sâmbătă. Nu am niciun plan, ca de obicei.
