marți, 5 octombrie 2010

FUCKultate

prima zi. nasoooaaaală! nu mi-a plăcut. oamenii erau drăguţi cu restul oamenilor speriaţi (eu, gen), dar oamenii speriaţi nu şi-au schimbat "statusul" şi răspundeau doar la întrebările puse de oamenii drăguţi. eu nu m-am simţit bine, pentru că simţeam că nu o să mă integrez vreodată. sunt multe fete. majoritatea chiar se comportă ca nişte fete. mă refer, la faptul că sunt prea... nu ştiu cum să le zic. se îmbracă foarte elegant, pun muuuult accent pe aparenţe. m-am liniştit atâta timp cât am fost singură în minunatul centru:)
a doua zi: am avut curs de la 8. adică m-am trezit la 7. am ajuns la curs, şi l-am ascultat pe prof. care e foarte amuzant. seminar la 14.40: nimic. sala era a celor din anul 2. am stagnat prin uvt până mi-a venit rău. dar o tipă tare drăguţă, una din puţinele fete cărora le-am reţinut numele, m-a chemat să merg cu ele. am stat pe nişte băncuţe până să ne înceapă cursul şi am râs de o tipă. pe urmă am ajuns şi la curs. guvernanţă şi comunicare. habar nu am cu ce se ocupă asta. apoi, din nou singură prin universitate, mi-am găsit şi sala, care e de fapt, amfiteatru. am mai stat la un curs şi mi-am dat seama că de fapt m-aş putea, probabil înţelege şi eu bine cu cineva. pe urmă, mai spre seară, ne-au vizitat nişte foşti colegi din ilceu:) şi a fost destul de frumos. drăguţ, chiar. am făcut clătite, de fapt ei, că eu nu mă pricep.
a treia zi: mi-am primit carnetu' de stundent. Şi am avut un curs de ISMM. adică: introducere în sistemul mass-media. Cică profu' e tare drastic, cel puţin aşa umblă vorba printre colegele mele. Dar mie, mi s-a părut tare de treabă. Şi amuzant. Şi cinic. Şi ironic. Şi are o grămadă de realizări. Mă rog, acuma, e pe lista mea de oameni preferaţi. După profa de mate, evident:D
vineri: un singur seminar. atât. nimic remarcabil. În schimb, m-am plimbat cu Bubu şi m-a dus la Cărtureşti. Loc pe care îl ador de pe acuma. Şi, singura vedetă pe care am văzut-o până acuma aici, a fost una de carton, gen vedetă Otv, am văzut-o pe Magda Ciumac. Mi-ar fi plăcut tare mult să o văd pe Claudia Ieremia sau orice alt actor de aici. Nu s-a întâmplat. Încă. mâine-i sâmbătă. Nu am niciun plan, ca de obicei.

8 comentarii:

  1. şi eu am în clasă multe fete care sunt prea fete,mă simt diferită la asta.

    vezi ce faci acolo la facultate. :> take care bobo,cu b mic. >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. la mine, cel putin, e super:)) radem foarte mult, incepem sa ne cunoastem si facem front comun contra sefei (care-i o scarba:))) In plus..mai sunt cateva motive pentru care chiar ma trezesc sa merg la facultate - cursurile de mitologie si simbolistica, si cele comune cu alte grupe in care am colegi tot asa de draguti

    am zis eu c-o sa fie supa la plic:)) uite ca supa incepe sa prinda gust

    RăspundețiȘtergere
  3. @andreea: multumesc, o sa vad eu ce fac.:)
    anca: tu eşti norocoasă. eu încă nu mă înţeleg cu colegii. bine că e oraşu' minunat:D

    RăspundețiȘtergere
  4. bay,chill,o sa te intelegi bine pe parcurs cu toata lumea....arhhh,la naiba imi pare rau ca am uitat sa iti transmit cam cum s'ar putea sa fie lumea la facultate...pe aici,pe la mine,lumea e asa din cls.a 10-a...dar,nu te panica,scoate'le tricourile negre in fata :P:P
    ...o sa supravietuiesti bestial(esti la facultataeee frateeee),e viata acolo!

    RăspundețiȘtergere
  5. bai deea, nu prea mai am tricouri negre... numa' albe sau gri.:)))na, io cam sper sa ma inteleg bine cu cineva candva. tre' sa-i cer Sunetului o pastila din aia pentru inceput.

    RăspundețiȘtergere
  6. fa rost,nu ma intereseaza! :)):)):))
    Bay,deschide'te(stiu ca verbul asta are mai multe intelesuri,dar esti fata desteapta,o sa'l prinzi p'ala corect) si o sa vezi cum si ceilalti o sa se deschida cu tine....sau prefa'te ca iti cade ceva pe jos de fiecare data cand e cineva langa tine,ala sa iti ridice lucrurile,tu sa zici mersi si apoi sa inceapa conversatia :D:D

    RăspundețiȘtergere
  7. Bai,nu stiu cum de n-ai scris aici de Nane:)))
    Asa...deci am vazut-o pe Magda Ciumac...a trecut o tanti pe langa noi si a zis mama ca ii nu stiu ce actrita,am vazut nu stiu ce fostbalist prin Iulius si...si...si...is colega de an cu Homesick...tot un fel de Nande d'ala:))

    RăspundețiȘtergere
  8. @deea: facem noi sa fie bine:))) vorba unui amic.
    @ieucumine: ce fotbalist? ma rog, nu conteaza ce fotbalist ai vazut tu. de Nane, am aflat abia aseara. deci nu se pune. Nane e mai tare decat Homesick. io inca sper sa o vad pe Claudia Ieremia. asa o cheama pe actrita pe care ati vazut-o voi:)

    RăspundețiȘtergere