3!!! în blogu' meu....

back with music. deşi e sesiune, aproape că nu o simt. e ca atunci la BAC, când în loc să învăţ, fie ascultam muzică, fie mă uitam la The Umbilical Brothers. Ei bine, acuma muuuuuuziiiiicăăăăă, în momentu' de faţă îmi reamintesc de vara despre care vorbeam, scriam, în postarea trecută, ascult Ada Milea, dar, până acum o oră, m-a obsedat Bob Marley şi muzica lui. În special, am ascultat Is This Love, şi trebuie să precizez că de Marley mi-a reamintit un post de radio, obviously. Şi pentru că am fost matinală, m-am trezit pe la... ăăă... 10 (am spus că am fost matinală), am dat drumu la radio, şi am auzit piesa cu numărul 1. pe urmă am mai căutat, şi am tooot căutat... şi am mai şi găsit.

o să merg pe aceeaşi chestie ca şi la Bob Dylan. Nu o să pun 3 piese de la acelaşi autor, ci o piesă a lu nenea în cauză, aici, Bob Marley, şi două cover-uri. Am găsit-o şi pe Rihanna aia, dar, nu acceptăm oameni mult prea comerciali aici.

tres in mio blogo:))

1. o tanti ce cânta la radio. Citez din dj-u' care a pus piesa: " e mega cool gagica... are doar 4-5 cover-uri dar le baga mega bine!" deci tanti:

2. O altă tanti.:D

3. The one and only, Bob Marley:D :

vară-missing.

nu mai am timp de citit. adică, timp este, nu e problemă, dar nu pentru ce citesc eu.

azi-noapte, am fost izbită de o revelaţie, sau cum ar zice Ramo: "s-o aprins beculeţu'", afirmaţie la care doar eu puteam răspunde cu: "Ce beculeţ???"

Well, aseară, după ce renunţasem la "învăţat", ca de obicei ne punem, fiecare în patul personal, şi începem să povestim până ne prinde dimineaţa. Na, fix atunci mă lovi şi beculeţu şi revelaţia. Îmi dădusem seama că-mi lipseşte vara... doar vara trecută. au fost ploi, din câte îmi amintesc. şi eram obligată să stau în casă. îl citeam cu atâta fascinaţie pe Cervantes, în doar câteva zile, isprăvisem cu el. Şi încă mă mai gândesc la Quijote... a schimbat ceva în modu' meu de a fi. Dar nu-mi dau seama ce. Mi-e dor să stau în holu ăla, pe timp de ploaie, când tot ce se aude, sunt stropii mari care lovesc ferestrele, şi lângă să fie fratele meu, cu chitara, şi să ne prostim pe rând, care să fie cântaciosu principal. Să începem să cântam din alte amintiri... Pe urmă, să ies din casă, când geamu' nu mai e lovit, nici măcar de o singură mică picătură de ploaie, să-mi iau aparatu' şi să merg în grădină să fac poze tuturor frunzelor de acolo. Şi norilor, care încă-s coloraţi, în nuanţe închise. Şi să mă umplu de noroi, iar atunci când am ieşit de pe tărâmul mărginit al grădinii, să vină Black şi să mă prindă cu dinţii de blugi. Să am cea de 1212335-a pereche de blugi franjuri. Să ţip la el, şi să se enerveze şi mai tare, trăgând cu mai multă înflăcărare de pantaloni, eu să strig: "Black!!! NU FI PROST! Laaaasăăă-măăăă!!! hai mă Black... Blackiiii... fi cuminte. te rog... MAMĂĂĂĂ!!! Ia-l pe ăsta de pe mine!!!" Şi ăsta să se apuce să latre la mine, şi să mă prindă din nou de picioare. Mi-e dor să fiu nerăbdătoare să mi se încarce mp3-u', să o pot asculta pe Ada, când toată lumea e mult prea interesată de altceva, gen, încă o sticlă de bere. Să aud telefonu noaptea cum sună a mesaj nou, iar în momentul în care îl deschid, să fie un mesaj simplu: noapte bună!. Mi-e dor să-mi fie ciudă pe frate-miu că nu mai lasă calculatoru ăla în pace, şi eu la ora 3 noaptea, când mă uitam la Timpul Chitarelor în reluare, să las făcutul de brăţări, şi să mă apuc să ciupesc nişte corzi. Mi-e dor să mă trezesc dimineaţa şi pe masă să găsesc, într-o pungă, un covrig şi să aud: "te-ai trezit, buni dragă? îţi fac o cafea? hai că eu nu am băut azi cafeaua... vai, bună, să vezi ce o spus Badea... nu ştiu cum de nu-i frică... poate-l arestează aştia." De asta mi tare dor. Şi pe urmă, încă o cafea, cu mama, care se întoarce de la lucru, şi cu buni. Seara, înainte să plec, să mă certe un pic şi tata, că nu-s în stare de nimic... da' când vin acasă să-mi povestească cum o fost ziua lui...

Mi-e dor de perioada aia. Nu ştiu cum, de ce... cert e că mi-e dor. Până aseară, nu am simţit asta. Atunci citeam. Citeam ce îmi doream să citesc... Nu eram obligată să citesc chestiile de acum. Am luat cu mine o parte din casă. Mi-am luat cărţi... care şi acum stau pe raft şi aşteaptă să termin cu toate filosofiile idioate, care trebuie să-mi umple capu' de acuma încolo. Am lăsat tot: chitara, black, muzica, desene animate audio, prieteni (cel puţin aşa credeam eu), cărţi, scris, făcut de poze, dar cel mai important, am lăsat oameni acolo, oameni care-mi lipsesc acum, ca şi vara aia.

Singurul lucru bun de aici, e că am dat de oameni faini. A, şi că oraşu' ăsta e superb. Dar totuşi... nu mai e vară... dar vine.

Imediat ce termin cu sesiunea, vreau să citesc. Să fac brăţări. Să cânt la o chitară. Şi să beau cafea.

mhm

o trupă intervievată după un concert susţinut în Cluj:

Reporter: cum a fost atmosfera?

membru1: Ca de fiecare dată, atmosfera a fost incendiară. Tot timpul ne place să venim aici, deoarece avem nişte concerte minunate, de fiecare dată, iar Clujul este unul din oraşele noastre preferate.

Reporter către membrul2: aceeaşi întrebare şi pentru tine..

membrul 2: nu te aud!... da, incendiară, minunată.

Reporter către membrul 3: dar dumneavoastră, cum vi s-a părut atmosfera?

membrul 3: Bă, mie mi-o fost cam frig... era să mor de frig, că nu am avut un tricou de schimb, şi am rămas în ăsta...

Reporter: Lasă, că e bine să mori la Cluj... un mesaj pentru acest oraş..?

membrul 2: Bă, aşteaptă-mă în faţă la Mac, vezi că vin!

nu e normal.

3. Atâtea au mai rămas. 3 examene, plus un colocviu. Cred că mă pot descurca. Şi sper ca deviza unei colege, să nu se transforme într-o deviză generală, adică: Primul examen, prima restanţă.

Cred că zodia mea e una norocoasă. După ce câteva zile, am tras de mine să citesc din mirobolanta cărticică de Introducere în relaţii publice, m-am dat bătută şi am spus că o să mă concentrez pe un singur capitol, deşi era puţin probabil să ne dea fix acelaşi subiect. Sincer, am avut o presimţire... de dimineaţă era cam friguleţ. După o cafea cu colegii la barul "din incinta organizaţiei publice, formale, sau instituţiei", am plecat, fiind sunate de o altă colegă, spre amfiteatru. Studenţi, seminaristă, prof: elementele principale ale unui examen programat într-o marţi dimineaţa.

Ziceam de zodia mea că e norocoasă, dar şi de presimţirea mea... subiectul dat a fost capitolul, mai mult citit, decât învăţat, de mine.

Lăsând examenul şi superba sesiune deoparte, de curând, mi s-a spus că nu ştiu să scriu. Am probleme în exprimare, iar ceea ce fac aici, nu e tocmai creativ şi drăguţ. În sfârşit, s-a găsit cineva care să-mi spună asta! Şi mă bucur tare mult. Până acum, eu scriam pe chestia asta ce se vrea a fi un blog, doar chestiile care mi se par mie importante, lucrurile pe care nu vreau să le uit, oricine mă cunoşte, trebuie să ştie că numai memorie nu am. Din cauza asta există blogul. Nu e normal pentru o persoană posibil viitoare jurnalistă, să nu ştie să scrie. Să nu poată fi creativă.

Nu am vrut vreodată ca blogul ăsta să fie citit de cineva... nici nu mă aşteptam. Dar na, e pe net, deci e accesibil. E foarte ok, când ştii că scri şi sunt doar 3 persoane interesate de el. Numărul a crescut, nu ştiu cum, dar cert e că nu mă simt tocmai bine să ştiu asta. Lucrul ăsta mă inhibă, şi mă face să nu mă pot exprima aşa cum vreau. Singurul aspect ce-mi mai place la blog, e faptul că-l pot numi al meu. E singura mea proprietate. Nu am mai nimic, de fapt, chiar nimic, în afară de el. E un loc unde-mi descarc nervii, postez frustrările, astea-s cele mai multe, dar e un loc, unde chiar sunt eu. Unde nu mi-e deloc aiurea să scriu ce gândesc, asta doar în zilele în care chiar gândesc. Erau unii oameni, care-mi citeau "blogul" şi-mi ziceau că ce fain scriu şi că-s amuzantă. Evident că nu i-am crezut, mă ştiu doar de atâta timp. Mi-a părut bine, când un om, care, din câte am văzut, se pricepe la scris, mi-a zis că mai trebuie lucrat la modul meu de exprimare, şi de asemenea,îi musai să ies din tipar. Îi foarte mulţumesc că m-a adus cu picioarele pe pământ, mă simt muuuult mai bine să ştiu asta. Merită o halbă de ceai.

În concluzie, cred că ar trebui să-mi spună mai multă lume asta, de fiecare dată când nu li se pare în regulă vreo postare. Mulţumesc, nenea!

început de sesiune.

Am auzit multe, cum că sesiunea o să mă facă să-mi bag în vene... cafea, nu altceva. Încă. Am mai auzit că noaptea tre' să stai treaz ca să înveţi, şi de asemenea, am mai auzit cum că dacă înveţi în ultima seară, e foarte ok. Nu am crezut aşa ceva.

Prima zi de pregăteală pentru examen, a fost vineri, 21 ianuarie (zi memorabilă), şi a debutat nu tocmai drăguţ. Vineri la 9 dimineaţa trebuia să fiu la piaţa verde, taman în celălalt capăt al oraşului. Profesoara de ISMM, ne-a propus să mai mergem încă o dată, la un post micuţ, independent, de radio. O grămadă de colegi voiau să meargă sau, cel puţin, aşa ziceau joi seara. M-am trezit la ora 7, şi am plecat spre căminul în care stă o colegă. Ca de fiecare dată, fac imensa greşeală să nu mă uit pe geam. Ploua.

pe drum spre cămin, am primit un mesaj care mă anunţa cum că una din colege nu vine. am înţeles-o, avea o strategie pentru celălalt post de radio, unde ne ducem să-i stresăm pe oameni.

alt telefon, alt anunţ de absenţă, pe urmă încă unul şi tot aşa. În final, am rămas doar noi 3, cele care am fost şi data trecută. Plus un coleg. Stropi de ploaie, vânt, sediul radio-ului. Am staţionat un pic acolo, nu foarte mult, iar după, la o cafea cu ceilalţi trei super-matinali. Nici nu am ajuns bine acasă, şi am început să mă mai documentez pentru celălalt radio, dar, a trebuit să plec degrabă până la facultate, imediat după ce am aflat că redactorul şef nu va putea fi la radio. Cu toate astea, trebuia să mergem. Am ajuns la facultate, am stat vreo doojdeminute şi am pornit spre radio. Acolo, lume răcită... am stat mai mult cu Mirela, am văzut cum vin informaţiile de pe teren, direct în redacţie, cum sunt transformate în ştire şi cum pleacă reporterul să înveţe pentru un examen din stresiunea ei. Mirela ne-a dat de lucru, nu foarte mult, dar totuşi, pentru noi a fost, că eram moarte de oboseală, stres, somn, foame. Am mai râs cu SS, Călin şi Mirela şi am plecat pe la 4 jumate.

Acasă, a început, oficial pregăteala şi învăţatul pentru superbul examen de marţi... m-am întins să dorm.

Început de sesiune: o cană de ceai... două căni de ceai. pauză. citit. mers la magzin după ciocolată (am înţeles că ajută la învăţat). mâncat ciocolată. citit. pauză. citit. bârfe. pauză. citit. terminat un capitol. facebook. conquiztador. somn. ceai. cafea.

3!!! în blogu' meu....

Nu am mai făcut demuuuuult "rubrica" asta. Ideea era să postez săptămânal 3 melodii de la un singur artist/o trupă/cântăcios sau o melodie care să aparţină unor trei artişti/trei trupe/trei cântăcioşi ş.a.m.d. Am cam uitat de ea, şi de rubrică şi de idee. M-am luat, ca de obicei, cu alte treburi. O să mă întorc la ceea ce-mi place mie, vechea mea meserie, cea de obsedată de muzică. Nu am mai ascultat de foarte mult timp muzica ce o ascultam cât încă eram acasă, am cam încetat să fac şi asta... sunt ca şi copilu' ăla ce uită de jucăriile cu care-şi umplea timpul şi dă deoparte maşinuţele, păpuşelele, noroiul, visele, şotronul, faimosul Elastic etc., înlocuindu-le cu machiaje, bârfe la colţ de stradă, alt gen de vise, ieşiri în oraş, beţii... Copilul ce uită jocul de care ar trebui să se folosească tot restul vieţii. Am înţeles că s-a dovedit că am învăţat tot ceea ce trebuie să ştim, în principiu, despre viaţă, la grădiniţă. Eu am rămas blocată în camera cu multe jucării, când aveam vreo 5 ani. Şi doamna de abia a putut să ne scoată de acolo. În concluzie, cred că o să rămân în camera mea cu jucării, cu toate că cineva a deschis deja uşa. Pur şi simplu, o să o las deschisă până în perete, ca să mai poată intra cineva acolo.

Revin, gata. Am trei piese. Trei, Doamne, şi toate trei!

1. O piesă drăguuuuuţăăăă, Kumm - Pop Song. Încep mai... soft:)

2. Asta îmi place şi mai mult.

3. Finally, preferata meaaaaa:D

asta aproape că o pot cânta şi eu la chităruţă:D

sper să mai scriu, cândva, despre muzica mea... cât mă bucur că ascult aşa ceva... serios. mă înveseleşte tare mult muzica şi oamenii pe care-i ascult.