vară-missing.

nu mai am timp de citit. adică, timp este, nu e problemă, dar nu pentru ce citesc eu.

azi-noapte, am fost izbită de o revelaţie, sau cum ar zice Ramo: "s-o aprins beculeţu'", afirmaţie la care doar eu puteam răspunde cu: "Ce beculeţ???"

Well, aseară, după ce renunţasem la "învăţat", ca de obicei ne punem, fiecare în patul personal, şi începem să povestim până ne prinde dimineaţa. Na, fix atunci mă lovi şi beculeţu şi revelaţia. Îmi dădusem seama că-mi lipseşte vara... doar vara trecută. au fost ploi, din câte îmi amintesc. şi eram obligată să stau în casă. îl citeam cu atâta fascinaţie pe Cervantes, în doar câteva zile, isprăvisem cu el. Şi încă mă mai gândesc la Quijote... a schimbat ceva în modu' meu de a fi. Dar nu-mi dau seama ce. Mi-e dor să stau în holu ăla, pe timp de ploaie, când tot ce se aude, sunt stropii mari care lovesc ferestrele, şi lângă să fie fratele meu, cu chitara, şi să ne prostim pe rând, care să fie cântaciosu principal. Să începem să cântam din alte amintiri... Pe urmă, să ies din casă, când geamu' nu mai e lovit, nici măcar de o singură mică picătură de ploaie, să-mi iau aparatu' şi să merg în grădină să fac poze tuturor frunzelor de acolo. Şi norilor, care încă-s coloraţi, în nuanţe închise. Şi să mă umplu de noroi, iar atunci când am ieşit de pe tărâmul mărginit al grădinii, să vină Black şi să mă prindă cu dinţii de blugi. Să am cea de 1212335-a pereche de blugi franjuri. Să ţip la el, şi să se enerveze şi mai tare, trăgând cu mai multă înflăcărare de pantaloni, eu să strig: "Black!!! NU FI PROST! Laaaasăăă-măăăă!!! hai mă Black... Blackiiii... fi cuminte. te rog... MAMĂĂĂĂ!!! Ia-l pe ăsta de pe mine!!!" Şi ăsta să se apuce să latre la mine, şi să mă prindă din nou de picioare. Mi-e dor să fiu nerăbdătoare să mi se încarce mp3-u', să o pot asculta pe Ada, când toată lumea e mult prea interesată de altceva, gen, încă o sticlă de bere. Să aud telefonu noaptea cum sună a mesaj nou, iar în momentul în care îl deschid, să fie un mesaj simplu: noapte bună!. Mi-e dor să-mi fie ciudă pe frate-miu că nu mai lasă calculatoru ăla în pace, şi eu la ora 3 noaptea, când mă uitam la Timpul Chitarelor în reluare, să las făcutul de brăţări, şi să mă apuc să ciupesc nişte corzi. Mi-e dor să mă trezesc dimineaţa şi pe masă să găsesc, într-o pungă, un covrig şi să aud: "te-ai trezit, buni dragă? îţi fac o cafea? hai că eu nu am băut azi cafeaua... vai, bună, să vezi ce o spus Badea... nu ştiu cum de nu-i frică... poate-l arestează aştia." De asta mi tare dor. Şi pe urmă, încă o cafea, cu mama, care se întoarce de la lucru, şi cu buni. Seara, înainte să plec, să mă certe un pic şi tata, că nu-s în stare de nimic... da' când vin acasă să-mi povestească cum o fost ziua lui...

Mi-e dor de perioada aia. Nu ştiu cum, de ce... cert e că mi-e dor. Până aseară, nu am simţit asta. Atunci citeam. Citeam ce îmi doream să citesc... Nu eram obligată să citesc chestiile de acum. Am luat cu mine o parte din casă. Mi-am luat cărţi... care şi acum stau pe raft şi aşteaptă să termin cu toate filosofiile idioate, care trebuie să-mi umple capu' de acuma încolo. Am lăsat tot: chitara, black, muzica, desene animate audio, prieteni (cel puţin aşa credeam eu), cărţi, scris, făcut de poze, dar cel mai important, am lăsat oameni acolo, oameni care-mi lipsesc acum, ca şi vara aia.

Singurul lucru bun de aici, e că am dat de oameni faini. A, şi că oraşu' ăsta e superb. Dar totuşi... nu mai e vară... dar vine.

Imediat ce termin cu sesiunea, vreau să citesc. Să fac brăţări. Să cânt la o chitară. Şi să beau cafea.