I.I.U.D.D.

S-au făcut doi ani. Idolatrizarea fiinţelor geniale, în concepţia celor ce trăiesc azi - pentru că nu se ştie dacă va mai fi o zi numită "mâine" -, e un proces demn de neglijat. Însă idolii nu-i uită tocmai pe ei. S-au făcut doi ani.
Investeşti patru bucăţi ş-un pic de timp în idoli, iar atenţia lor e îndreptată spre idolatrii altor religii. Investeşti degeaba. Poate vor să mai salveze ce mai poate fi salvat. Dar nu au cum, lor nu le pasă. Uitarea vine când nu eşti pregătit, vine încet-încet, se instalează lângă amintiri frumoase, dureroase sau triste. Le câştigă încrederea mai întâi, apoi le câştigă şi pe ele, pe amintiri. S-au făcut doi ani.
Când Uitarea pune stăpânire pe idol, implicit, idolatrul va fi cuprins de Dezamăgire. Abia atunci se crede pierdut, renunţă la tot ce-l ţinea legat la ochi, mâini şi gândire şi se detaşează. Se va agăţa de alte crezuri, va reuşi să supravieţuiască într-un fel. Îşi va da viaţa peste cap. Uneori Uitarea acţionează instantaneu, nu trebuie să treacă doi ani. Vei deprinde noi habitudini şi vei trăi pentru tine. Poate fi greu sau nemaipomenit de simplu. Detaşarea se învaţă.

păi... că... şi... dar...

A observat cineva cât tărăboi se face pe seama faptului că există undeva în lume o ţărişoară, plină-ochi, cu cerşetori, ţigani şi curve? Nimeni nu ştie sigur locaţia ei, însă. E o ţară de care până şi locuitorii ei fac "caterincă". Da, e România. M-am săturat să aud întruna asta, să-i aud pe toţi cum se plâng de tot ceea ce mişcă în jurul lor. Scoatem piese cu mesaje de tipul: nu ne-am născut în locul potrivit. Păi, pleacă în locul tău potrivit, nene, dacă aici nu-ţi place. Sigur că da, România e o ţară în care poţi muri cu uşurinţă. E o ţară naşpa, în care toată lumea e coruptă şi toţi ne chinuim să facem cumva, doar ca să păcălim sistemul. Oricare ar fi sistemul. Dar, nu suntem curve, cerşetori şi ţigani!!! Noi suntem ăia care vă  aprovizionează oraşele voastre italieneşti cu menajere ce au grijă de toţi moşii. Mulţi italieni vin să trăiască aici. Dar, şi mai mulţi italieni ne urăsc. Francezii îi plătesc pe ţigani, doar ca să se întoarcă de unde au venit. Bine că unii sunt slugi pe acolo, şi voi vă bateţi joc.
E ciudat cum ne înjurăm ţara, dar cât de afectaţi suntem când altcineva o face.
Nu sunt o patriotă, în niciun caz. Avem o grămadă de lipsuri, dar, sincer, nu mi-aş dori să trăiesc altundeva. Îmi plac prea mult clădirile din Timişoara. Îmi plac mult prea mult oamenii care zâmbesc pe stradă, aparent fără motiv. Îmi plac multe, multe, multe lucruri aici. Mai ales oamenii care fac tot posibilu' să schimbe câte ceva, astfel încât să nu ne urâm ţara şi mai mult şi creează lucruri care te fac să iubeşti plaiurile mioritice. Îmi plac peisajele de aici. În principiu, îmi cam place tot, mai puţin oamenii ce ne conduc din nucleul patriei. Îmi plac petrecerile de sub pod, localurile super tari din complex... sau nu. Avem oameni interesaţi de artă, oameni interesaţi de ştiinţă, oameni ce vor să evolueze. Avem oameni deştepţi şi faini. Asta îmi place la ţara asta, că oamenii sunt drăguţi. Cel puţin, un oarecare procent din toţi cei ce respiră în interiorul peştelui desenat pe globul ăla de plastic.
Suntem o ţară de... nemulţumiţi, aş putea zice. Avem muzică bună şi proastă. Avem de toate. Avem lucruri bune, dar si rele. Nu ştiu daca e resemnare sau naivitate, dar îmi place tot. Nu aş da la schimb ceea ce am acum pentru alt locşor. Eu vreau să dispară ăştia cu locurile lor potrivite. Eu mă simt bine în ţara asta hidoasă şi nu prea-mi convine să-mi spună unu' că-s păduchioasă... MORI, MĂ!

fericiiiiirrrrreeeeee!

Am picioarele reci tot anul. Mereu am picioarele reci, cu excepţia zilelor când ies din sala de sport. Sau atunci când mă megagrăbesc. Dar, în rest, tot timpul am picioarele reci. Însă, niciodată nu mă bucur aşa de tare că le am. Reci. Astăzi, am rescos pilota, că-mi era frig. De dimineaţa de la 10. Am ieşit afară şi bătea vântu'. Şi mirosea frumos. Nuci verzi zdrobite, struguri aproximativ copţi, degete înverzite şi nori gri. Ah, plus mirosul frumos! Plus că luni o să merg la liceu. Am auzit că doamna toamna e prin apropiere. Vine toamna, daaaaa!!! Îmi place anotimpu' ăsta de mor odată cu frunzele copacilor! 

Mă simt un copil înfofolit, asta înseamnă confortabil, în limbajul meu. 

meci, imn, gazon. made in romania.

Mare meci, mare! Se întâmpla aseară, un meci senzaţional se preconiza că va avea loc pe bijuteria nou-achiziţionată a Bucureştiului, Naţional Arena. Am renunţat, în principiu, la ieşirea mea zilnică, doar ca să fiu naţionalistă şi microbistă. Sincer, singurul motiv pentru care am vrut să mă uit la meci, a fost bijuteria mai sus menţionată. Pe urmă, să văd un spectacol, atât în teren, cât şi în tribune. Galeria ar trebui să fie responsabilă cu încurajarea echipei, cu atmosfera specifică unui meci de fotbal. Aici nu mă refer la galeriile echipelor bucureştene, pentru că, de cele mai multe ori, punctul culminant e atunci când încep să se bată între ele. Un lucru care nu ar trebui să aparţină celor din Capitală, ci sălbaticilor. Atmosferă din tribune a fost... jalnică. Ori pe televizorul meu nu a fost redat meciul în mod corect. O galerie trebuie să facă spectacol. Poate provincia crede asta. Poate doar în provincie se găsesc suporteri care-şi iubesc echipa. Dar, destul despre galerie, şi, ca să fiu în trend, să vorbim despre IMN.

Imnul a fost cântat de Marcel Pavel. Mă aşteptam să facă pe imn, ce face şi pe piesele lui. Să lălăiască. Dar ca un tenor cu 10 pe linie la Conservator.Şi grimasele lui, desigur. Eh, tacâmul a fost complet. Cică a greşit imnul, oda menită să îmbărbăteze echipa naţională, Steaua, şi să-i trimită la luptă!!! Na, acum ce să zic, l-a lălăit şi pe ăsta. Oamenii sunt aşa de previzibili. Eu ştiu că, de fapt, Marceluş a vrut să făurească din imnul naţional, un nou hit care să rupă gura târgului. Însă, mai întâi, a franţujilor. Nu ştiu dacă şi-a atins ţelu', dar, cu certitudine, a făcut valuri - nu ca alea din tribună - astăzi, Prefectura Capitalei a anunţat că FRF şi Marcelino trebuie să plătească 5.000 de lei. De ce? De căciulă. Motivul e simplu: Marcel Pavel a cântat aiurea. Dar mă întreb, de ce se autosesizează Prefectura acum? Da, a fost un meci teribil, gazonul ne-a făcut de tot râsu', iar cântecelul de început, a fost cam pe lângă. Dar nu foarte. Prefectul Bucureştiului, vrea ca federaţia să plătească (şi, după mine, poa' să şi moară) şi şi domnul cântăcios premiant, că, cică, Imnul nu trebuie să sufere modificări. BUUUUUN! Atunci, de ce la ziua naţională celebrată de noi pe 1 decembrie, putem auzi pe teve "Hai, dejteaptă-te, române!!! fără număăăăăăărrrr!!!" Acolo nu ar trebui să se autosesizeze? nu ştiu, întreb doar. Sigur, imnul varianta Pavel de aseară mi se pare bestială comparativ cu cele enşpe mii de variante, puternic modificate la fiecare 1 decembrie. Nu ar trebui ca de ziua naţională imnul să fie intonat corect, iar el să aibă o importanţă mai mare atunci? uatevăr... 

Ganzonul... of Doamne! Mai bine jucau pe nisip...

Cam aşa ar trebui să fie o galerie, împreună cu echipa, ar trebui să formeze un întreg. Chiar dacă echipa e în liga a doua: 

iar aşa a sunat noul hit al lui Marcel Pavel:

Marcel Pavel a dat de pamant cu imnul national
 
 Vezi  mai multe  video    din   incredibil

ţine minte.

pur şi simplu mi-e dor. mi-e dor de big bang-ul meu. big bang-ul meu e Viţa de Vie. Cu ei a început totul pentru mine. mi-e poftă de Praf de stele şi de Un om c-o chitară şi de Totata şi de Visare....

Tocmai mi-am ales piesa preferată, din toate celelalte piese preferate, marca Vdv. 

da, simt că rezonez cu mesajul melodiei ăsteia, mai ales acum. Aş mai sta o oră-două de poveşti cu cei de-acasă... aş vrea să pot ... 

hai să mai promovăm muzică românească, episodul 3

Aseară mi s-a propus să ascult o piesă dedicată tuturor creştinilor falşi. Foarte bună piesa, semnată Deliric1 şi Silent Strike. Sincer, iniţial nici nu am vrut să o ascult, era prea târziu, iar oamenii care chiar se ocupă cu rap şi hip-hop - nu mă refer aici la papiţoii cunoscuţi de toată lumea, gen BUG sau Puya - ştiu să-ţi stimuleze creierul şi te pun pe gânduri. Îţi ridică întrebări, e oarecum filosofie în versuri. Cel puţin pentru mine. Necesită multă atenţie fiecare vers. Mult simbolism acolo, lângă adevăr. Era ora două şi nu aveam chef să stau să mă gândesc la ceea ce voia să zică artistul respectiv. Dar, am acceptat să ascult, asta se întâmpla doar pentru că auzisem "Silent Strike". Măcar aveam să ascult un negativ bestial. Am dat play şi am rămas şocată. Aşa ceva, mai rar.
Da, creştini falşi, avem cu duiumul. La fiecare pas e câte unu'. În principiu, toţi creştinii sunt falşi, ipocriţi şi aşa mai departe. E vorba aia: nu există pădure fără uscăciuni, care se aplică şi aici. Uscăciunile sunt cei puţini care chiar cred şi urmează toate ritualurile specifice religiei. Dar sunt prea puţini. Anyway, mi-a plăcut tare mult atât mesajul, cât şi muzica. Vreau să cumpăr albumu' ăsta!