a fost frumos... atât de frumos... a fost bine...

O privire în care se citeşte compătimirea şi dorinţa de revedere. După o glumiţă, îşi ridică privirea peste ceilalţi şi, undeva la mijloc, se întâlnesc aceleaşi două priviri, cu aceleaşi simţăminte. Îşi vorbesc ochii între ei, iar faţa mentorului zâmbeşte către cea a învăţăcelului. Cel de-al doilea îi răspunde la fel şi nu-şi poate aţinti pupilele spre altcineva. Îşi mai zâmbesc o singură dată şi mentorul îi face un semn discret din mână elevului. Înseamnă "adio, dar ne mai vedem!". Discipolul, care până acum se sfia să-şi arate şi celălalte sentimente în afară de respect, face acelaşi semn, cu acelaşi gând. După un "la revedere" tacit, cu resemnare, discipolul îşi priveşte mentorul părăsind scena pe care a performat. Va fi înlocuit o vreme. Nu le convine niciunuia din ei. Şi aşa se termină. Maestrul pleacă oftând, iar ucenicul îşi continuă lucrul. Se vor reîntâlni cândva. 

căci aşa mai fac când sufăr... mă alin.

În seara asta am realizat ceva ce trebuia să fi făcut de mult timp, dar nu mă voi plânge aici cu privire la acest subiect. Şi pentru că respectul de sine e undeva la demisol, voi încerca să mă dreg împărtăşind cu cei care nu au altceva mai bun de făcut decât să acceseze tentativa nereuşită de blog, care este, şi voi posta ceva interesant. (believe it or not, you've made the right choice!)

Acest lucru pe care-l voi posta va fi motivul pentru care nervul optic va pulsa de fericire - dacă e posibil aşa ceva -, iar pata oarbă îşi va dori să fie capabilă să perceapă imagini - îmi cer scuze pentru lipsa de acurateţe de care dau dovadă, dar multe noţiuni ce ţin de biologie şi anatomie sunt uitate deja.

Tastez aici despre proiecţia 3D de acum aproximativ o săptămână, ce a avut loc pe Muzeul de Artă din Timişoara. Nu am fost prezentă în Piaţa Unirii, ci, mai degrabă, la peste 190 de km distanţă, dar totuşi... Mi-a făcut zilele suportabile.

Proiecţia este oarecum premieră în România. Zic "oarecum" pentru că a mai fost una în Cluj, însă nu a fost la fel de reuşită ca aceasta. Dar vai, se pare că laud mult prea mult proiecţia. Trebuie să vin cu dovezi. Şmaf!

fullscreen, please!

minunat sau ce?