Să înceapă cursul de lupte!!!
Ah! Sunt aşa de pregătită să învăţ să mă lupt! Spun asta, pentru că tocmai am aflat că am luat examenele, cu excepţia unuia, la care, sincer, ştiam că o să pic, încă din clipa în care am păşit în amfiteatru. Am promis că o să vreau să învăţ să mă bat, dar doar după ce termin cu toate examenele. Nu ştiu dacă o să fiu bună la asta, evident, la început, voi primi pumni în faţă, spate, profil, mandibulă, maxilar, pleoapă superioară, chiar şi inferioară, mi se vor smulge cerceii, cu tot cu lobul urechii şi voi avea cîte-o cicatrice ici-colo, dar, voi şti să mă lupt!!! Bătaile vor fi mai crude decât cele din stradă, cum mi-a fost dat să văd acum o săptămână, în plin centrul Timişoarei. Nu contează, important e că domnul bătut cu pumni şi cu picioare, la propriu, s-a ridicat de jos, începând să adreseze superbe apelative distinşilor domni ce l-au imobilizat şi i-au acordat, cu politeţe, ba o tibie, ba câte o palmă părintească, doamnele ce stăteau lângă, scoteau sunete inimaginabile, mai ceva ca la operă, purtau veşminte colorate, înflorite, extraordinare. Bine că totul s-a terminat cu bine. Era o vorbă ce-mi plăcea: mai bine să fie bine, decât să fie rău! Găştile Grupurile civilizate au făcut pace, într-un sfârşit, iar toată lumea prezentă în minunatul centru, a plecat liniştită şi cu sufletul împăcat. Am deviat de la subiect... nu mai ştiu ce voiam să spun. Să scriu. Ăăăă... da...AŞA! Ştiu. Am spus că la început, bla-bla-bla, voi şti, baremi, să mă bat! Pe parcurs, o să înşfac şi eu câte un fir de păr, or voi da un dos de palmă. Eu o să mă bat doar metaforic, sper (!?!),... deşi, poate, chiar şi... ne-metaforic.
Home again. Deja m-am obşnuit să stau acasă... m-am reobişnuit. N-are legătură cu ce voiam eu să zic.
[- Am luat 9 la ultimul examen. Cel de care-mi era într-un fel frică, dar eram fericită că pot să scriu ce am înţeles eu din ce ne-a fost dat să citim/învăţăm. - ]
Transmisiunea noastră se încheie aici. O zi frumoasă, dragi cititori (ştiu că nu citeşte mai nimeni, da’ na, zic şi eu, se mai distrează omu’ ), ne recitim data viitoare, când voi revenii cu informaţii noi, şi, sper, de mare ajutor pentru întreaga omenire!
Program justfight!
Var a, b, i, n: real;
s:=suma;
Let the smth begin!
S:= s+1;
If s:=0 to 1 then...
....
Writeln(„pumni”,’,şi,’,”picioare”)
Readln(pumni şi picioare)
End.
ERROR 129 + 341 & 509: YOU DIDN’T SCRISĂŞI CE TREBUIE IN THE PROGRAM!!!
wow. spor la bătaie, metaforică sau nu (câteodată nu strică nici una ”pă bune”:)) )
RăspundețiȘtergereeu nici n-am timp să mă obişnuiesc..luni o iau din loc
grrr, dupa "nemernica" acum ma numesti "nimeni". ok. lasa ca te tin eu minte. o sa vin sa te iau la bataie! asap!!!
RăspundețiȘtergerepromis :)
@Anca: mulţumesc, mulţumesc, mulţumesc!!! eu plec abia marţi, se pare... şi, ah!!!, am rămas fără antrenor....!!! plâng în momentu' ăsta....
RăspundețiȘtergere@pikchiu: îmi cer scuze... o să ne batem de numa-numa:D:D:D