Acest blog a fost mereu jurnalul meu personal, jurnalul ăla pe care orice frate mai mic, sau mai mare - după caz - îl găseşte ascuns sub pernă şi-l răsfoieşte c-un zâmbet arcuit într-un colţ al gurii. Cu care o şantajează pe sora lui, prin care o face să se simtă stânjenită şi de care îi aminteşte în fiecare clipă a existenţei ei. Sau asta voia să fie. Norocul meu e că am un frate super. Despre asta este vorba acum.

Dragă frate mai mic, ştiu că asta e o metodă prin care-mi dovedesc laşitatea. Aleg să-ţi scriu, pentru că nu pot să-ţi spun în faţă toate lucrurile care urmează a fi spuse. Sunt o laşă! Vreau să ştii că, deşi nu am avut un comportament care să dovedească asta, ţin foarte mult la tine. Mă bucur să ştiu că am un frate ca tine, unul căruia îi pasă de sora lui mai mare, care întreabă mereu când are de gând să mai vină şi acasă şi care mă aşteaptă întotdeauna la gară. Uneori, mă enervai, că îţi puneai căştile alea în urechi, când mergeam pe stradă, sau pur şi simplu, când mergeam, şi păşeam, aşa, în linişte. Dar, îţi mulţumesc pentru asta, chiar îmi place liniştea aia pe care mi-o oferi. Simt că am devenit mai apropiaţi cu toate că ne-am îndepărtat. Ne despart 200 de km, până la urmă. Eu am încredere în tine, am mare încredere, şi o să te susţin în tot ce faci, pentru că meriţi. Eşti una din puţinele persoane care contează enorm pentru mine şi pentru starea mea mentală. Tu, plus restul familiei. Şi desigur, încă cineva :) Să ştii că mă simt atât de bine când vin acasă şi sunt încojurată de voi. E cel mai frumos sentiment. Iar de fiecare dată când îmi expiră timpul de şedere şi trebuie să mă întorc, e ca şi cum trebuie să rup o parte din mine şi să mă întorc aici, unde sunt privată de toată grija voastră. Îmi place să te aud cântând la chitară şi trebuie să-ţi mărturisesc ceva: uneori te înregistrez pe telefon şi te ascult pe tren. Şi când mi se face dor de casă. Atât am şi eu pe lume, o familie, pe care tot încerc să o fac să fie mândră de mine. Dar, în schimb, nu reuşesc decât să fiu o povară. Mi-ar plăcea să fac ceva semnificativ, ceva prin care să vă arăt că nu mă ţineţi în spate degeaba. Îmi doresc să reuşesc ceva în viaţa asta, ceva de care să beneficieze şi să ajute întreaga familie.

Ştiu că toate fetele îşi doresc o soră şi un alt fel de familie, dar eu am exact ceea ce mi-aş fi putut dori vreodată. Vă mulţumesc din suflet că aveţi grijă de mine şi că mă faceţi să simt că, indiferent de lucrurile pe care le fac, voi mă acceptaţi fix aşa cum sunt, mai mult cu rele decât cu bune. Sunteţi totul pentru mine!

Mă tot întrebam cum e să trăieşti mai multe stări, în acelaşi timp. Am experimentat asta. E minunat, am simţit, printre altele, că retrăiesc nişte poveşti de acum un an, în timp ce El îmi inducea o imagine. Am şi simţit că e reală, tangibilă. Totul se întâmpla în trecut, dar totuşi în prezent. Şi mi-a făcut plăcere să experimentez asta. Dar şi multe altele.

de vreo două săptămâni am cumpărat ziarul. aveam nevoie de el pentru o temă. la un seminar. dar eu l-am luat că avea ceva ce mă atrage. cum altfel? abia acum, după mai bine de două săptămâni, am rezolvat. e foarte greu sudoku din evenimentul zilei. e un ziar cu greutate numai prin prisma joculeţelor menite să-ţi umple acel mult timp liber, chiar şi cele trei cadrane din suplimentul ziarului sunt ecstrem de grele.
 mă tot uitam la mâinile mele. şi în timp ce făceam sudoku, şi în timp ce stăteam pe balcon... am realizat că nu-mi plac. prin comparaţie, degetele oricărui om de pe planetă sunt mai frumoase decât crenvurştii mei mişcători.  chiar şi un băiat are mâini mai frumoase. deşi, cunosc o persoană care are degetele strâmbe şi roase.
poate asta m-a şi ajutat să mă concentrez pe rezolvarea minunatului joc.
cred că la ce am făcut în utima vreme, aş putea foarte bine să-mi dau licenţa din spălatul vaselor. Nu ştiu dacă ar intra la studiu de caz... da, cu siguranţă acolo.
mă simt goală, there are no more feelings inside me. vreau acasă

3!!! în blogu' meu...

Iuhuuuuuuhuuuuu!!!
Ăsta da început de articol. Mbine, să vedem despre ce voiam să vorbesc. A, da. Muzică. Nu ştiu de ce dar am în cap o melodie şi tot îmi cântă... întruna. Nu vrea să se oprească. Dar e ok, nu e decât Lenny Kravitz. Ciudat e că în acelaşi timp mă mai gândesc la încă una. Mă gândesc la următoarele melodii: American Woman şi Primăvară. Cea de-a doua e a unei adunături underground de la noi, şi anume: Haarp Cord. Plus Chimie. Că tot veni vorba de Chimie, cum e chestia asta: el să colaboreze cu mari nume, mainstream, gen Loredana (daaa, chiar ea, adică sorcova de la Vocea României) şi, mai nou, Chimie va face o piesă cu, staţi aşa, pregătiţi-vă, nu v-aţi fi aşteptat vreodată la numele ăsta. Mi-e greu să-l divulg. Dar el a mărturisit, numele ăsta de care tot spun eu. Pfoai, Chimie va colabora cu minunatul, mirificul, mirobolantul Radu Mazăre!!! Cum aşa ceva? Nu ştiu ce droguri mai bagă Chimie, daaar, e de rău. Săracu' de el. Bun, dar nu ştiu ce altă melodie să mai pun aici, pentru că se numeşte 3, în blogul meu, şi nu 2, în blogul meu. Mă voi gândi la ceva... dar, piesa asta, Primăvară, sună aşa de frumos, relaxant. Mai ales la partea lui Cimie. Are o voce aşa de calmă omu' ăsta. Şi reuşeşte să-mi transmită relaxarea aia. anyway:

1. Lenny :D



2. Haarp Cord şi Chimie



3. The Lumineers - ho hey

nothing left to say

Viaţa mea, cel puţin în momentul ăsta, e o analogie a unei situaţii în care un om citeşte nişte fragmente dintr-o carte, pasaje, dar trebuie să revină mereu şi mereu, pentru că nu a acordat niciun gram de atenţie acţiunii. Iar atunci când în sfârşit e atent, nu se implică deloc, cartea nu-i transmite nimic, nu prea l-a atins. Eu sunt omul.
Mă uit la Friends, mă uit de fiecare dată când vreau să mă înveselesc. Dar cumva îmi amintesc că am minunatul talent de a-mi îndepărta prietenii.

 Până acum, am crezut şi eu, ca orice persoană normală, că vina le aparţine lor, celor ce au plecat de lângă mine. Dar deja s-au întâmplat prea multe, în acelaşi timp. Colega de apartament, una dintre cele două, mă face să mă simt mereu ca un nimic. Şi asta se întâmplă când şi ea, surprinzător sau nu, tinde spre zero. Oh, mi-e dor de matematică. Într-una din serile-de-fapt-noptile-înspre-dimineţi am visat că pentru a intra în licenţă trebuia să rezolv o ecuaţie, acşăli, să dau un examen din matematică. 3 părţi, ca la BAC. Dar ecuaţia asta era în prima parte şi se ramifica în alte două, fiecare cu două răspunsuri posibile.În visul meu, era foarte uşoară, doar că eu nu am putut s-o rezolv. Şi, să fim serioşi, eu sunt la jurnalism, nu am treaba acum cu matematica. Poate ea are treburi neterminate cu mine şi vine ca o stafie în vis, să mă avertizeze, gen: profa ta de mate din liceu avea dreptate, eşti varză, acum hai să lucrăm puţin la o ecuaţie simplă. Mbine, în ultima vreme, de când a fost înmormântarea, am nişte vise ciudate. Ciudate rău de tot. Într-o dimineaţă - pentru că acum adorm doar înspre dimineaţă -  am visat că aveam un prieten, ceea ce e destul de ciudat din moment ce mai sunt doar vreo 3 oameni alături de mine; aveam un amic, cu un păr afro, aducea puţin cu tipu' ăla de la XFactor, Jamie Archer, şi se făcea că eram la un concert de-al trupei AC/DC sub un pod oarecare. Doar că Angus Young era Jamie. Oricum, după concert, obişnuiam ca eu să mă împrietenesc cu nişte oameni şi-i duceam să-l cunoască pe ăsta micu'. Iar el se ocupa de ei. Cu un fierăstrău. Şi alte unelte de ciopârţit. Deci, era un fel de Dexter. Nu ăla cu sora lui proastă, celălalt... serialul. Era destul de ciudat că niciodată nu observa nimeni dispariţia acelor oameni, iar eu întrebam mereu cum a decurs operaţiunea, cu toate că văzusem cum săreau stropii de sânge. Ciudat, nu?

Oricum, nu despre asta voiam să vorbesc, ci despre faptul că am rămas singură. Mi-e frică de abandon. Şi abandonul mi-i se întâmplă acum. M-au părăsit două făpturi care au însemnat destul de mult pentru mine. Mult. Vezi, dragă jurnalule, cât de tâmpită sunt? În loc să fiu afectată de decesul unchiului meu, eu tot la faza asta mă gândesc. Trebuie să recitesc nişte pasaje, să înţeleg despre ce e vorba. Şi să le acord atenţie oamenilor care mai merită, şi slavă Creatorului Nostru (tot cu N, pentru că totuşi, trebuie să Ne respectăm), merită! Şi nu sunt genul acela de oameni care să te determine să faci ceva ce nu vrei, dar o faci, pentru că ţii la ei. Şi sufăr. Şi nu mai suport nimic. Totul mă afectează. Nu mai pot gândi limpede. Iar problemele reale mă lasă rece. Parcă nici nu ar exista. Nu mă înţeleg şi aş vrea tare mult să încetez în a mai încerca să o fac (gen, să mă înţeleg pe mine, mă. m-). Aş vrea nişte linişte în sufletu' meu prost.

Interviu cu cea de-a patra putere în sat

E cunoscut atât pe plan local, cât şi pe plan regional. Are tot ceea ce trebuie să aibă un bărbat: ten masliniu, personalitate, faimă, tractor şi bani. Mi-am dat seama că mă ştiu cu acest om de ceva vreme şi nu am profitat. Din punct de vedere jurnalistic. Şi, ţinând cont că în primul an de facultate am îndrăznit să scriu asta, cu o altă personalitate a vieţii mele, adică Bubu, m-am gândit să mai încropesc un interviu. Un superinterviu cu cineva din presă. Sau, mă rog, va fi în presă, sau nu... Oricum, moment publicitar, în anul doi, şi în prezent, mă ocup de asta.

Începem?

    Când vrei

Multă lume nu are idee cu cine fac acest interviu, deşi e paradoxal, din moment ce toată lumea ar trebui să ştie de dvs., aş dori să vă faceţi o scurtă prezentare, domnule. şi aşa începe minunatul interviu, gen

   Aha… Scurtă prezentare?! un fel de băiat perfect cu mici defecte, îs ceea ce ai căutat toată viaţa ta!

Sunteţi amuzant, domnule. Să  trecem la următoarea întrebare.

   Spune

Toată lumea din lume ştie despre averea enormă pe care o deţineţi, mai ales despre tractor. Aveţi un tractor mai cunoscut decât găina Iuliei Albu. Cum aţi strâns aceasta avere şi ce le transmiteţi Iuliei albu + găinii ei?

   Averea o să o moştenesc, au muncit părinţii. Păi, ce să zic, te naşti vedetă, aşa e şi în cazu’ tractorului, de când a ieşit din fabrica, se zvoneşte că ar fi fost în nişte filme, ca recuzită.

Deci, cum ar veni, e şi faimos. A apărut cumva în filmele lui Nicolaescu?

   Evident, tot timpu’ apela Nicolaescu la fostu’ proprietar.

Poate că faima dvs. se datorează tractorului celebru şi ultraperformant ce mai traversează din când în când  lanurile satului. Însă ceea ce mă nedumereşte pe mine este faptul că sunteţi şi un bărbat dorit. Care e secretul, Casanova?

   Îţi dai seama că nu îl pot dezvălui, îs bărbat misterios... atat îţi zic...

Arrr! Dublu arr, aş putea spune

După ce că aveţi toate calităţile pe care o femeie le doreşte la un bărbat, adică faimă, un ten măsliniu, bani şi tractor, mai sunteţi şi fotbalist, mai exact atacant la Şoimii Ghizela. Pe când în Champions League??

   Curând, nu îmi doresc să mă plafonez la acceastă echipă, nu se doreşte performanţă, plec!

Aţi întâlnit până acum vreun idol? din fotbal, gen.

   ... să zicem ca semăn mult CR7

...bine, bine, dar de întâlnit, aţi întâlnit pe cineva?

   Nu.

Să înţeleg că nu.

Aş dori să mergem mai departe cu acest interviu şi vreau să ştiu un detaliu, un mic secret – nu-i  asa? (insert here vocea Andreei Marin fostă Bănică Jr) – din viaţa matale. Dacă se poate din copilarie. Aţi avut jucării? (întreb pentru că unii au avut păpuşi din coceni)

   Din fericire situaţia materială le-a permis părinţilor să îmi facă pe plac

Aţi avut parte de-o copiăarie fericită?

   Foarte

Care este activitatea preferată în timpul liber? Nu ştiu cum de mai aveţi timp de timp liber.

    Încerc  permanent să îmi fac timp liber, îs o fire romantică, prefer să petrec timpul cu persoana iubită

Uuuuu, asta sună interesant, zic să explorăm aceasta zonă…

Ce activităţi întreprindeţi cu persoana iubită? în afară de cele evidente. Şi care nu s-ar pomeni într-un interviu de asemenea anvergură.

   Gătim împreună, ne uităm la filme, citim, lucruri care să ne întărească relaţia

Citiţi? Ce cărţi vă întregeşte biblioteca?

   Psihologice, legate de umanitate, lucruri spiritual şi alte chestii…

Bine că am atins şi acest subiect, pentru că urma să vă întreb ceva, şi anume: care e filosofia de viaţă, motto-ul după care vă ghidaţi întreaga existenţă, deviza care vă face să mergeţi mai departe? (Aţi înţeles ideea)

    Fă ce îţi place şi cu cine îţi place!

Interesant… acum, pentru că ne apropiem cu paşi repezi de sfîrşit, vreau să vă întreb: aveţi duşmani  în sat sau au murit?

   Am avut şi voi avea, sunt o persoană invidiată!

Iata-ne ajunşi la finalul interviului, domnule Brînză. Întrebarea mea sună cam aşa: dacă Becali manâncă orice aliment cu brânză, atunci pe cale de consecinţă, şi Brînză manâncă orice cu becali?

   Brînză nu înghite becali

J)) foarte inteligent, domnule.

Şi ultima întrebare – ştiu, am mai spus asta, da’ acuma e pe bune – este: e bine, domnule, sa fiţi a 4-a putere în sat (ştiţi, interviul m-am gândit să-l denumesc a 4-a putere în sat, deoarece într-un stat există 4 puteri, gen a 4-a e presa, iar dvs. faceţi journalism şi veniţi dintr-un sat)… jurnalism, nu journalism. Prea mă dau poeta uneori…

   A 4-a putere ?!?  mai degrabă prima!

Era un calambur… Deci nu vă consideraţi a 4-a, ci chiar prima

   Nu e evident?...

Domnule Octavian Brânză, vă mulţumesc mult pentru răbdare şi pentru răspunsuri! Şi poate într-o zi, facem o tură cu tractorul. Sper să mai fiţi deschis interviurilor!

   Cu siguranţă, să vă prezint domeniul familiei Brînză!

Vă mulţumesc! Noapte bună!

   O seară plăcută alături de cei dragi! Aş dori un link , când va fi publicat

Desigur, se face!