De ce se evaporă amitirile?

O cameră obscură, îmbătrânită şi cam mică. Într-un colț al ei găseşti un cufăr uriaş, prăfuit. Dacă deschizi cutia asta veche de lemn, nu descoperi prea multe. Doar câteva poze rupte şi nişte cuvinte aruncate dintr-un stilou pe o foaie de maculator. E greu să le ansamblezi pentru a le da o oareşce coerență, darămite să încerci să le pui şi în ordinea corectă. Ăsta e puzzle-ul pe care vreau să îl termin cât mai curând. Există oameni care spun că ştiu exact prima lor amintire. Eu nu pot face aşa ceva. În cufărul meu, fețele din poze sunt cam şterse, parcă au fost expuse la lumina soarelui prea multă vreme. Încerc să pun într-o legătură imaginile cu frazele găsite alandala. Şi nu îmi iese. Nu pot nicicum să îmi amintesc ceva. Abia îmi amintesc ultimii 10 ani corect. Oricum e un exercitiu interesant să încerci sa dai sens unor frânturi despre care nu ştii cu exactitate dacă aparțin realului sau imaginarului. Plutesc toate ca un fir de praf dezintegrat în lumina unui soare ce cade în spatele liniei orizontului. Mi-ar conveni să pot reface fără efort toată viața, mental.  Dar fiecare parcelă a vieții o percep ca o altă realitate trăită parcă de altcineva. Poate de asta mi-e şi greu să îmi dau seama care e prima mea amintire.

CMFLDPP

De obicei, când băieţii de la Coma scot o piesă nouă vreau să ştiu imediat la ce se gândea Cătălin când a scris versurile. Şi ca să pot face asta o ascult până nu mă mai suportă nimeni din jur (which usually, is not that hard anyways). Ce vrea să ziiiicăăă??? ceeee?
Sunt ca o dependentă de heroină, nu că aş şti cum sunt dependenţii de heroină, dar lumea vorbeşte. Deschid youtube-ul, la fel cum îşi pregăteşte un narcoman doza necesară; cu multă grijă lovesc tastele în bara de căutare, exact cum fierbi substanţa aia maronie, într-o linguriţă folosind doar o brichetă; dau enter şi arunc un ochi peste rezultatele livrate de iutub, deja davaua e în seringă, garoul strânge braţul... nu trebuie să caut prea mult, e chiar în faţa mea. Înfig seringa, dau play şi mă întind pe spate, lăsând muzica asta frumoasă să îmi inunde sinapsele. PLAY!



Nici nu mai contează la ce se gândea sau ce voia să spună, care e povestea lui, atâta timp cât mie îmi spune fix povestea pe care o căutam. Povestea aia de care chiar am nevoie acum. Emoţii, ură, suspin şi dor şi drag şi vestitul "toate-or să treacă". E şi un pic ciudat cum îi atribui fiecărei piesă sensul potrivit. Ascult piesa asta cu zâmbetul pe buze, cu ochii închişi şi mă las să plutesc şi încerc să depăşesc poveştile "hectic" şi "morphine".

3, în blogu' meu: filme faine

S-a întâmplat din nou. Până acum a fost vorba de solişti din trupe de la noi, chitarişti, muzicieni - tot de la noi, actori ca duchovny, dup-aia m-am îndrăgostit iremediabil de istoria universului narată de minunatul profesor brian cox, de felul în care omul ăsta e aşa pasionat de fizică, de umorul lui, voce şi modul în care explică, astfel încât şi un om care a renunțat la un profil real în favoarea umanului, să priceapă; tot căutându-l pe profesor după ce am terminat de vizionat seriile lui de documentare, am dat de show-urile britanice. Aşa am descoperit că îmi place Jimmy Carr de fapt. Şi mai ales David Mitchell, Rob Brydon şi Lee Mack. Într-un final, scotocind în grămada cu obsesiile mele, l-am întâlnit pe el: Jaaaames McAvoy. Am atâtea obsesii că nici nu mai ştiu pe unde să le aşez şi cum să le organizez. Auzisem de el şi îl ştiam mai mult prin prisma filmelor cu supereroi, care de altfel nici nu mă atrag aşa mult, drept urmare nu prea conta băiețelul ăsta în cinema. Pentru mine.
O introducere caaam enervantă făcui. Doar ca sa spun ca imi place McAvoy, scoțianul.

1. Trance
Dacă nu era Graham Norton Show, nu auzeam de filmul Trance. Pe care îl promova McAvoy. Am zis că e un băiat simpatic şi mi-ar plăcea să văd încă un film regizat de domnul Danny Boyle (a regizat şi Trainspotting, deci trebuia să fie bun). De fapt, asta m-a şi atras. Filmul e absolut dement şi m-a lăsat cu o grămadă de întrebări. Povestea se învârte în jurul unui tablou furat din mijlocul unei licitaţii. Iar cel care l-a furat a fost lovit în cap şi numai prin hipnoză poate să îşi ajute gaşca de infractori să îl regăsească. Joacă şi Rosario Dawson şi nenea din Black Swan, Vincent Cassel. Filmu' e chiar foarte fain şi te ţine într-un suspans, pfuiuiuiui. Atunci am decis că ar trebui să mai văd vreun film cu McAvoy, pentru că a jucat foarte fain.


2. Filth.
One thing lead to another şi am zis: dar hei, dacă tot Trainspotting m-a adus la McAvoy, ar trebui să vizionez un film făcut după o carte scrisă de Irvine Welsh. Ooo. Filth. Film mai dement ca ăsta, mai rar. De fapt, poate că mai există câteva filme atât de şocante şi amuzante în acelaşi timp. Filth prezintă povestea unui poliţist scoţian care are nişte probleme mentale grave. În goana după o avansare, care le vor aduce înapoi pe soţia şi fetiţa lui - aşa crede el, încalcă orice regulă posibilă. Manipulator, egocentrist, nebun de-a dreptu', tot te face să zâmbeşti şi să te gândeşti: aaah, l-aş chinui pe tipu' ăsta. Chiar trezeşte nişte stări contradictorii, care îşi fac apariţia în acelaşi timp. E pe de-o parte amuzant, pe de altă parte, trist. Să-l vezi pe om cu se confruntă cu demonii lui interiori... bittersweet. A, şi încă ceva, e cu droguri, rasism, homofobie şi multe alte lucruri ofensatoare.


După filmele astea produse în Europa, am considerat că tre' să îmi clătesc un pic mintea şi să vizionez un film făcut de americani. să mă relaxez cu ochii la McAvoy, which brings us to:
3. The Disappearance of Eleanor Rigby: him/her/them
Ăsta e un film făcut de trei ori. Actori principali: James McAvoy (dooooh!) şi Jessica Chastain (Murph, din Interstallar). Acelaşi scenariu, din trei perspective diferite. Filmul vorbeşte despre un cuplu care trece printr-o tragedie la un moment dat. Dar din cauză că cei doi suferă în moduri diferite şi nu pot vorbi despre ceea ce li s-a întâmplat, deşi se iubesc extraordinar de mult, tipa decide să dispară o vreme. În primul film, firul poveştii urmăreşte ceea ce îşi aminteşte el despre dispariţia ei şi e cumva învăluit de mister. O regăseşte la un moment dat şi o urmăreşte, dar îi respectă decizia ei de a se detaşa. Am urât-o pe tipa asta. Trebuia să văd şi versiunea ei, ca să înţeleg exact ce se întâmplă.Şi ea îl urmăreşte mult pe el. Iar al treilea este combinaţia celor două scenarii. Foarte trist.

Trăiesc într-o rămăşiță a marelui început. Totul din jur vine tot de acolo. Cu tălpile lipite de pământ sau cu adieri de nori trecându-ne pe la urechi, ne bucurăm cu toții de acelaşi început. Sau ce a rămas din el. Se tot întinde până ne va sfâşia dintr-un pur noroc. Sau cine ştie precis? Poate e mai mult decât noroc. Orbităm în jurul propriului ego şi ne întrebăm dacă vom şti ce e acolo, de fapt. Putem doar să ne imaginăm, sperând să găsim un loc potrivit pentru când va fi venit sfârşitul. Să ne refugiem acolo şi să reînviem ca specie. Da' nu ştim cu siguranţă dacă mediul ăla ne va rupe în bucăţele infinite sau ne va da liniştea ce o căutăm.
Univers, multivers... orice ar fi locul ăsta, are un vers. Scris, gândit, plănuit sau cântat. E un vers. Poate.
Fi-vom sfâşiaţi după ani în care am căutat să ridicăm ceaţa, să dam la o parte tot praful. Şi doar să fim. Să trecem prin toată nebunia învăţării supravieţuirii, acomodării şi progresului, ca pe urmă să fim rupţi în particule care se vor recreea sau nu. Şi să luăm poate totul de la început. O bubuitură violentă şi un proces pe cât de lent credem, pe atât de rapid. Ca să mai fim o singură secundă. Să construim totul din rămăşiţe. Ceva nu facem bine. Când vom găsi cea mai bună combinaţie şi vom fi noi cei demni de a fi orbitaţi de ego.

Media de la noi

Ştiri de ultimă oră pe toate posturile româneşti: Mădălina Ghenea iubeşte din nou! Cine este noua iubire  a vedetei internaționale? Uuu, sunt atât de curioasă, că nu pot dormi. Incredibil!!! Chiar nu pot să dorm, dar asta pentru că m-am agățat pe ceva emisiuni faine din afară, în mod special din Marea Britanie, emisiuni în care sunt promovate lucruri cu adevărat interesante, nu chestii din astea de la noi: a terminat ghenea oare cu tot Hollywood-ul? Ce mai zice Miha Rădulescu? Dar cum mai apare Iulia Albu la teve? Cuuuui îi mai dăruieşte becali vreo casă şi alte lucruşoare de genul ăsta.
Serios? Altă treabă nu avem? De ce nu se fac şi la noi show-uri teve educative? De ce tre' să văd tipe dezbrăcate care urlă că sunt tratate ca nişte obiecte de către bărbați (care e şi porci pe deasupra, ar spune elena cârstea)?
La noi ajung ştiri chestiilebanale şi irelevante despre nişte oameni care nu contribuie practic cu nimic la progresul societății. Ne mândrim că avem o frumusețe ca Ghenea, care spune că vorbeşte vreo 5 limbi străine. Să o anunțe cineva că dacă eşti în stare să repeți cuvinte auzite în telenovele, nu înseamnă neapărat că eşti capabil să vorbeşti cursiv şi coerent în acea limbă. Şi că nici limba maternă nu se socoteşte a fi limbă străină pe care o stăpâneşti, din moment ce e limba maternă. Şi parcă văd că nu ştie como se dice în română "sunt star internațional". Dacă ar fi să preiau modelul ei, aş putea admite că pot vorbi şi eu în 8 limbi diferite: engleză, germană, italiană, spaniolă, turcă, franceză, un pic de rusă şi română. Incă engleză o pot vorbi cu mai multe accente. Na. Normal că restul le cunosc cam aşa cum le ştie şi ea: vreo două cuvinte din fiecare. Unele doar la nivel fonetic (turcă şi rusă).
De ce e aşa important ce face ființa asta, şi anume: cuplatul aleatoriu cu băjeți din industria filmului american?
Mi-ar plăcea atât de mult să văd lucruri faine la tv, să îmi spună şi mie cineva despre cum pe o cometă, undeva în spațiu, există deja un rover căruia i-au trebuit 10 ani să ajungă acolo. Sunt proastă, că nici nu ştiu cum să mă exprim în cazul ăsta. Sau de ce nu se vorbeşte despre misiunile Cassini-Huygens, respectiv New Horizons, anul în spaţiu al lui Scott Kelly, creaturi ce trăiesc fără oxigen şi lumină în ceva peşteri ciudate şi care produc acid sulfuric? ce nu e wow la lucrurile astea? Recent s-a anunțat că Einstein avea dreptate în legătură cu existența undelor gravitaționale, într-o conferință absolut minunată. Eistein spunea, în urmă cu mult timp, că aceste unde există dar nu credea că se va putea demonstra vreodată. Totuşi, după atâââta vreme, s-au putut intercepta nişte unde gravitaționale produse de unirea a două găuri negre, acum 1,3 miliarde de ani. Şi ce să vezi, descoperirea secolului a fost puțin comentată de CTP şi despre care s-a spus într-o singură seară la ştiri. Atât. Da' când îşi schimbă Mădă Ghenea iubiții, păi ăştia o țin 3 zile cu tipa asta care ştie că în franceză se spune bonjur, dacă vrei să spui bună ziua (sigur că nu ştie cum naiba se şi scrie)
Chiar nu sunt curioasă!
Îi mai văd pe unii pe net că se plâng de faptu' ca nu le admiră nimeni pe pipițele astea irelevante, "aşa sunt românii, mereu dau în fete care aduc cinste țării noastre". Cu ce mă ajută se ştiu tot ce mişcă despre tipele astea? Care cinste?
Pur şi simplu nu înțeleg cum naiba s-a ajuns să venerăm nulități? Aş prefera să aflu despre oameni care fac nişte lucruri absolut extraordinare - a nu se înțelege vreun talent de genul: pot cânta la orgă în timp ce mă plimb pe un monociclu.

Poate că unele dintre posibilele subiecte mai sus notate pot părea neatractive publicului român. Însă, mă îndoiesc. Ziceam pe la începutul acestei postări, la fel de coerente precum franceza domnişoarei Ghenea,  că m-au prins ceva emisiuni din Marea Britanie. Şi asta pentru că io nu am o bază solidă în fizică sau chimie, dar felul în care emisiunile alea sunt concepute, pfuiuiuiui. Ai nevoie de câţiva comedianţi, oameni care să se priceapă într-un anumit domeniu, o gazdă şi vreo juma' de oră. Se iau comedianţii şi oamenii specializaţi şi se fac două sau chiar trei echipe. Mai ai nevoie de întrebări, un sistem de punctaj/punctare, împarţi emisiunea în două sau trei categorii şi de acolo se dezlănţuie nebunia.
Faza e că la englezi au început să fie din ce în ce mai promovaţi cei ce se ocupă de fizică cuantică (vezi Brian Cox - care la ei deja e un fel de rockstar şi are cele mai faine documentare, da' participă la emisiuni de genul panel show, pentru că e chipeş şi deştept; mai şi povesteşte şi explică nişte lucruri pe care sigur profu' sau profa de fizică nu a reuşit să te facă să le reţii), comedianţi precum: Jimmy Carr, Lee Mack, Kevin Bridges, etc. Şi-i aproape fascinant să te uiţi la aşa ceva. Când zic aşa ceva, mă refer la: QI (prezentat de Stephen Fry, unde sunt  aduse în discuţie quite interesting facts, de unde şi numele emisiunii), Would I lie To You (asta e mai mult de divertisment), Big Fat Quiz (prezentat de Jimmy Carr), Human Universe (un documentar ce te dă pe spate), Stargazing, The Jonathan Ross Show, etc, etc, etc, Nu doar că rămâi cu gura până la urechi, da' mai şi înveţi ceva.

De ce aş vrea să mi se prezinte doar oameni care nu ştiu nimic decât să provoace scandal? Nu mai bine mă uit io la ceva de genul emisiunilor de pe bbc?

Să vă ferească entitatea pe care o slăviţi, să fiţi prinşi de ploaie în municipiul Hunedoara!

Cel mai trist e când eşti surprins de acest fenomen meteorologic şi nu ai la tine o amărâtă de umbrelă, dar hai, poate ai o glugă, ceva. Oricum, nu ăsta este subiectul pe care voiam să-l abordez, ci felul în care tre' să eviţi să nu te îneci în bălţile strategic amplasate pe toate trecerile de pietoni, trotuarele sau carosabil. Absolut superb! Bine, nu ii ca şi cum problema asta nu există peste tot în sătucu' ăsta numit România, dar măcar din respect pentru secolul în care trăim, cum ar fi să scăpăm de aşa ceva? Cum ar fi să îl ia naibii cineva la intrebări pe domnul primar minunat despre problemele reale ale oraşului? Că aşa, să îl lăudăm: vai, ce băiat cumsecade e, că împarte flori de 8 martie! dar nenea: un oraş relativ curat, se poate? poate şi un oraş cu un centru vechi care să arate cât de cât decent, nici asta nu se poate să avem? se poate să nu se ia ţiganii pe stradă aiurea de tine? (aseară nu doar că trebuia să ocolesc cu eleganţă bălţile alea, da' trebuia să par simpatică, să nu mi-o iau de la un ţigan furios). În mijlocul oraşului patronează prăvălii comuniste cu ferestre sparte, locuri de muncă - 0, da' bine că avem manele la fiecare colţ al străzii, câini vagabonzi cât cuprinde, dărăpănături all over plus flori de 8 martie. Nu pot să zic că în Timişoara, spre exemplu, e mai bine, pentru că acolo, la ultima ploaie serioasă, primarul se lăuda că singurul pasaj neinundat este cel construit de el. Şi acolo e o problemă permanentă cu ţiganii, câinii, etc, etc.
Dacă tot e an electoral, nu puneţi mâna să faceţi ceva, totuşi? Şi să îmi plătiţi şi mie ceva medicamente, că sunt varză, vă daţi seama că nu am putut ocoli chiar toate bălţilte. Aveţi de câştigat voturi and shit.