2,30

Dacă m-ar întreba cineva care a fost cel mai frumos moment din toată vacanţa mea, m-aş gândi să răspund că se întâmpla noaptea la ora 2 jumate.

Azi-noapte am ieşit afară, nu puteam să dorm de la căldură. Am vrut să stau pe bancă şi atât. Pe bancă era bunica-mea. M-am aşezat lângă ea şi ne uitam la stele... ele au luat curând formele poveştilor ei. Mi-a explicat o mulţime de lucruri... Mi-am dat seama, din nou, că sunt atât de norocoasă să existe omu' ăsta în viaţa mea. Şi că da, sunt o ignorantă... În loc să mă gândesc la cum să petrec mai mult timp cu ea, eu mă gândesc doar la ce dorinţe să-mi îndeplinească Universul... Oh. Un om mai minunat ca ea, nu prea am întâlnit. Un om care ştie să glumească, care îmi ridică mereu moralu', singurul om de care chiar îmi e dor când sunt departe de el. Bunica mea e bestială!

E matrioşca mea verde, pe care-o port la chei, în felu' ăsta e mereu cu mine. A trecut prin atâtea lucruri în copilăria ei, iar când mi le povesteşte, rămân şocată. Uneori îmi povesteşte acelaşi lucru, de mai multe ori, dar foloseşte aceleaşi cuvinte... tot timpu'.

Are o fata rotunda care nu-i trădează vârsta. E micuţă. Ca o matrioşcă.

Ne-am răcorit afară şi ne-a şi venit somnu'.