continuare. pentru moment.

Nici sa merg nu mai stiam. Cand am urcat si ultima treapta, m-am impiedicat si am cazut. Nu era prima oara, si puteam sa pun pariu ca nu era ultima. M-am ridicat si m-am scuturat repede si am pornit spre clasa. Cum adica sa imi iau revansa? Laur ma bagase in ceata… doar nu credea ca voi mai merge la vreo petrecere din genul de petreceri la care luam parte cand eram cu totii… sper. Intru in clasa. Toti se uitau mirati la mine. Hmm, poate nu m-am curatat indeajuns. Imi era greu sa intru in clasa aia cand era deja toata lumea prezenta. Eu ajungeam tot timpul prima si nu trebuia sa le suport privirile. Nici macar sa ii salut. Cu toate ca o faceam. Nu puteam fi o nesimtita pana la capat. Ce fac eu acum? Aratau ca si cand era prima oara in tot acest timp cand ma vedeau. Era ca anul trecut, cand inca nimic nu se intamplase si eram prieteni. Le zambesc incet, si pornesc din nou, cu capul in pamant, evident, doar ca se pare ca cineva isi adusese aminte si de mine.
-Hei! Ce faci Lisa? Nu vrei sa stai cu mine in banca? Era Denisa. Hmm…cea mai buna prietena pana cand venise vacanta de vara, cand a si uitat de mine.
-Aaa, pai eu stau de ceva timp tot in ultima banca, in caz ca nu ai observat. Incercam doar sa pastrez distanta. Nu aveam nevoie de prieteni doar in pauze. Nu voiam sa fim prietene din nou, pentru ca deja nu mai era ea, de cand era prietena buna cu Alina. Si nu imi placea Alina. Chiar deloc.
-Sigur ca am observat asta… tocmai de asta spun. Hai, chiar nu vrei sa stai cu mine? Se intoarse si ii trase cu ochiul Alinei. Cel putin asa mi se paruse mie.
-Nu chiar. Am multe pe cap si vreau sa ma gandesc mai bine, in privinta unor… chestii. Nu stiam ce sa ii spun. Sunt destul de importante. Habar nu aveam de ce trebuia sa si argumentez faptul ca trebuia sa ma gandesc la “chestii”, si nici macar ce reprezentau chestiile nu stiam.
-…hmm…doar din cauza asta nu vrei sa stai cu mine? Ma gandeam ca ai alt motiv. Iar se intoarse spre Alina. Si ma gandeam ca te pot ajuta eu la… franceza. Am ramas un pic cu ochii in ochii ei, sa vad ce voia sa zica. M-am asezat in banca mea, dupa ce am aruncat geanta pe banca.
-La franceza? Hmm, credeam ca ma cunosti…nu ador franceza si nici macar nu ma intereseaza de notele primite la ora asta idioata. Parca stia ca…stai un pic…franceza…ora trecuta m-a ascultat. Si nu patisem nimic rau, nu gresisem deloc si asta pentru ca cineva imi soptise la ureche. “Cineva” statuse langa mine in banca. “Cineva” era Mihai. Imi dadeam seama greu astazi de cum stateau lucrurile.
-Pai stiu, de asta vreau sa te ajut. Bine, doar daca vrei.
-Nu, prefer sa stau singura.
-Singura? Era atat de curioasa si uimita in acelasi timp. Ma simteam din nou ca o boboaca, desi eram in ultimul an de liceu. Aaa, deci azi nu mai stai cu Mihai? Chiar era ciudat acum. Denisa nu vorbise cu mine de cand ne-am intors la scoala din vacanta, dar acum de cand era Mihai cu noi in clasa, mai bine spus, de cand a stat cu mine in banca la o singura ora, deja imi era prietena. Din nou. Si nu mai vroiam asta. Chiar, Lisa, Mihai nu a venit?
-De unde sa stiu eu?! Ce am eu cu el? Cu toate ca imi doream sa am. Habar nu am unde e. Nu mai vroiam sa o aud si mi-am bagat casile in urechi. Am dat muzica tare. Era amuzant sa ma uit la ea si sa o vad cum da din gura, fara sa ii aud vocea. Era prima oara in 2 luni cand voiam sa rad atat de tare incat sa ma aud peste muzica zgomotoasa din castile mele. Dar m-am abtinut. Chiar ma gandeam acum cum as putea face ceva ca sa imi mai revin. Tot moarta voiam sa fiu, dar Laurentiu nu gresise cu nimic totusi si nu puteam sa ma port urat cu el. El stia ce aveam pe suflet, dar nu putea sa inteleaga durerea. Acum era nervoasa ca nu o mai bagam in seama, asa ca am decis sa imi scot castile.
-Ce spuneai? Parea bulversata si enervata. Imi placea sa le fac asta oamenilor. Ma binedispunea.
-Hmm, intrebam de Andrei. Ce mai face? De ce nu mai vine la scoala? Deja ma enervase ea pe mine. Imi venea sa ma duc la ea si in prima faza sa ii bag guma de mestecat in par, pe urma sa o schingiuiesc si sa o aud cum tipa si se zvacoleste in chinuri in fata mea. Dar ea nu avea de unde sa stie.
-Andrei? Pai, s-a transferat… Simteam ca o sa izbucnesc in lacrimi. Mi-am muscat limba sa nu explodez in plans isteric.
-Si te-a lasat singura?
-…hmm..nu… nu stiam ce sa ii raspund acum. Dar tot as fi chinuit-o. Doar pentru intrebarea asta idioata.
-Bine, daca nu vrei… eu te-am rugat sa stai cu mine, sa nu zici pe urma ca nu m-am oferit…
“da, vezi sa nu”
Matematica. Aceeasi profa de treaba, aceeasi profa corecta, aceeasi profa care imi lipsise cu adevarat in timpu asta. M-a observat in ultima banca, singura, si a vazut ca nu eram in apele mele. Asa ca m-a scos la tabla. Acum nu mi se mai parea de treaba. Ma simteam ca un exponat la muzeu. Parca imi vedeau toti durerea. Ies din banca si mai infricosata, acum il intelegeam pe Alex cand spunea ca tabla radea la el si peretii il amenintau. Trec pe langa Robert, statea in banca cu Dana, in fata lor erau Anca si Bogdan, care acum stateau pe fostul meu loc, locul meu si al lui Andrei, in fata, normal Alina si Denisa, iar in prima banca Dragos si Laura. Iau creta in mana si asteptam sa mi se dicteze exercitiul ce urma sa il rezolv. Profa parea ingrijorata. Eu eram toata rosie la fata si simteam cum imi ard obrajii, niciodata nu puteam sa ma uit la fata ei cand se uita la mine. Dar acum am reusit. Se uita la mine si parea ca intreaba “ce e cu tine?”. Am fost uimita sa vad ca am putut singura sa rezolv exercitiul, desi nu trebuia, tinan cont de faptul ca de cand se intamplase chestia cu Andrei, m-am infundat in caietele mele, nicidecum in cartile primite de la el sau pur si simplu in carti. Mi-a zambit si m-a trimis la loc.
-Ma bucur ca in sfarsit cineva m-a ascultat si a inceput cu recapitularea. Nu uitati ca aveti BAC-ul anu asta! Bravo Lisa. Era prima oara cand imi spusese asa. De obicei imi spunea Eliza. Cum a fost, greu?
Da, chiar fusese greu. Vara asta fusese teribila.
-Nu, doamna profesoara, acum nu o mai puteam privi in ochi, ma uitam la caiet, mimand copierea exercitiului de pe tabla.
-Da’ ce te-ai schimbat… era doar Robert. Cine e de vina? Nu te-am mai vazut demult asa. Arati tare!
-Nu mi-am facut nimic. Si nu e nimeni de vina. Si nu arat ”tare”. Sopteam, sa nu ma mai auda nimeni, sa nu imi auda rusinea, mai ales la ultima parte.
-Hai in pauza cu noi. Mergem la tigara. Vii? SIGUR CA VII. Tot timpul vii cu noi.
-Aaaa, nu as fi prea sigura de asta, m-am cam lasat de fumat… de un timp incoace.
-Pai, poti sa vii cu noi totusi. Nu? … sau ai altceva de facut?
-Aaa, pai vin. Decat sa stau in clasa…
Era ultimul an de liceu si cu toate ca nu mai aveam energia de la inceputul liceului, nici macar energia de anul trecut, voiam sa profit de ultimele luni petrecute in clasa. Macar cu Robert. Tot timpul mi-a fost un prieten bun. Nu se compara cu Andrei, dar lui macar ii pasa de mine. Sau imi dadea senzatia asta. Si, oricum, nu mai facusem nebunii de mult timp.
Ii arunc un biletel.

Hei, cine mai vine in pauza? Stii tu… la fumat?

Se intoarse imediat ce citise biletelul si imi spuse, desi eu nu voiam sa atrag atentia profesoarei pe care o stimam prea mult. Aveam noroc pentru ca soptea:
-Ca de obicei: Dana, Laura, Dragos si Mihai…

Deja se termina ora si am inceput sa imi bag lucrurile in geanta.
-Esti pregatita? Zambeste si se ridica din banca.
-Oarecum. Mergem?
Ma intrebam de ce nu mai vorbisem cu nici unul din ei pana acum… poate eram mult prea pierduta in ganduri. Poate…
Eram deja in parcul unde fumau toti liceenii, unde nu mai conta din ce clasa erai atata timp cat puteai imprumuta o tigara, unde toti erau “tovarasi”.
-…deci Lisa…incepu Dana sa imi vorbeasca. De ce nu ai mai vorbit cu noi? Nici macar sa fi dat un apel in toata vacanta… acum parea ca da vina pe mine pentru faptul ca nu i-am cautat. Poate si era.
-…pai, scuze. Am fost ocupata. Nici macar cu Denisa nu am mai vorbit in vacanta.
-O! pai lasa, noi te iertam. Eu te inteleg. Dar nu cred ca ar fi inteles vreodata.
-Aaa, nu vrei o tigara? Intreaba foarte politicos Dragos
-Nu, mersi mult, dar m-am lasat de viciu asta.
-Toti murim, Lisa. Indiferent ca fumam sau nu. Doar ca unii mor cu plamanii negrii.
Am inceput fara sa vreau sa rad. Fumatul inainte era, de fapt, o obsesie, la fel ca multele obsesii pe care le aveam. Si la fel ca celelalte, obsesia fumatului disparuse, lasand loc altor obsesii. Adica plansul isteric. Care parea totusi sa dispara si el in curand.
-Ce faci dupa ore? Asta era Laura, singura care nu imi punea intrebari care mi-ar fi stricat dispozitia, oricare ar fi fost aia.
-Pai, ma duc acasa. Azi ma duc cu autobuzul. Zambesc involuntar.
-uau! Da ce te face sa mergi cu autobuzul?
-Masina Dianei. Stiti voi, Diana, trebuia sa fie cu noi in clasa, dar s-a mutat la alt liceu.
-Apropo de mutat. Presimteam ca Robert imi va strica buna dispozitie. De ce s-a transferat Andrei? Si am avut dreptate.
-Aaa, pai nu stiu sigur. Am avut noroc cu clopotelul. Nu ma salvase pana acum niciodata. Trebuia sa ii multumesc elevului care a apasat butonul soneriei. Eu zic sa mergem, s-a sunat!

Romana. Ora asta trecu si mai repede decat prima. Urma ora de chimie. Si totodata si o ora la care ma plictiseam. Si nu aveam cu cine vorbi, chiar daca nu aveam chef de vorba. Noroc cu cartea ce o aveam in geanta. Aveam ce face acum.
Franceza. Caahh. Uram ora asta mai mult ca oricare. Si Mihai nici macar nu era la scoala azi. Hmm.