Eu sunt varză, dar mă simt minunat. Eliberată, poate. Şi
nici măcar nu există un motiv întemeiat în spate. Eram şi fericită, să zic aşa.
Dar, ca de obicei, multe lucruri nu-mi convin şi atunci plec să-mi caut o oază
pe undeva. Ca să fie mai clar, am avut acum vreo 6 luni o depresie groaznică,
deja nu mai aveam chef să caut soluţii la probleme ce mă macinau deja de mult
timp, în schimb, căutam tot felul de modalităţi de a ieşi, în linişte totală,
din jocul ăsta frustrant numit viaţă. Clasic, adormeam plângând, nimic nu mă
mai atrăgea, aveam simptomele unei depresii veritabile. Să zicem că
pentru un timp mi-am revenit, cam pe când se întorsese în ţară prietena mea de
suflet. Şi am rămas cu o stare de euforie chiar şi după ce a plecat. Parcă
ştiam ce şi cum să fac.
Acum vreo două săptămâni, pe umărul meu stâng s-a cocoţat
varianta mea demonică. Îmi tot şoptea că trebuie să revin la planul ce mi l-a
dat peste cap prietena mea de suflet. A avut nişte argumente destul de bune
plus alea cu care deja eram familiarizată. Varianta angelică a mea, mulţi ar
putea crede că e şi singura variantă – din moment ce şi sunt angelică – levita
deasupra singurului umăr rămas disponibil. Dreptu’. Levita în poziţia lotus,
dacă ar putea cineva crede aşa ceva, şi privea cu superioritate şi multă
siguranţă asupra a ceea ce se desfăşura alături. După ce spiritul aiurea şi-a
încheiat pledoaria şi m-a lăsat în agonie, sughiţând de plâns,
îngeraşul de mine s-a făcut şi mai confortabil şi a început să vorbească. Ce-i drept, a
adus destule argumente şi chiar soluţii la probleme. Până s-a enervat
cealaltă eu. S-a dus până la varianta mea angelică şi a plesnit-o de nu s-a mai
văzut. Nu s-a oprit la palme, a continuat cu tot arsenalul. Până la urmă, de pe
umărul meu drept se scurgea sânge de înger imaginar. Mi-a nenorocit
divinitatea. A legat-o de un scaun şi a obligat-o să vadă cum ar putea continua
tot. Şi uite aşa nu am mai dormit eu toată noaptea, zvârcolindu-mă, plângând,
etcetera, etcetera...
A doua zi, probabil răutatea mea se aştepta să trec la
fapte. Dar, am păcălit-o şi am făcut paşi mici spre rezolvarea problemelor.
Fraiera, credea că-i pic în capcană. Acum, chiar dacă mă văd parcă în faţa
aceleiaşi trăiri de acum două săptămâni, îngerul parcă a prins puteri. Se prea
poate să nu fie totuşi un înger, pentru că aş vrea să mă întorc la voodoo. Child.
